Călin Popescu Tăriceanu:

"Nu cred că Dacian Cioloș are ce să mai caute în fruntea Guvernului"

254
1

Articole de la același autor

Copreședintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat, ieri, că nu crede că Dacian Cioloș are ce să mai caute în fruntea Guvernului după alegerile din decembrie.

"Asta numai în cazul în care acceptăm cu toții că, de fapt, trăim într-o butaforie numită democrație și în care votul nu mai are nicio relevanță și punem atunci pe cine îi place președintelui. Că-l cheamă Dacian Cioloș sau Gigel mai știu eu cum, nu are nicio importanță. Nu. Eu nu cred că o astfel de formulă, chiar cu artificiul ăsta pe care l-a făcut PNL-ul pentru a-și salva imaginea și pielea la alegeri, de a-l propune prim-ministru, nu cred că Dacian Cioloș are ce să caute ca prim-ministru", a precizat Călin Popescu Tăriceanu întrebat fiind dacă îl vede pe Dacian Cioloș ca prim-ministru și după 11 decembrie.

Tăriceanu a mai spus că șeful statului va trebui până la urmă să respecte votul popular.

Copreședintele ALDE a susținut că, în momentul de față, "românii sunt absolut sătui de această brambureală care se numește guvernul tehnocrat", pe care l-a acuzat de incompetență. Tăriceanu a adăugat că românii nu-și pot permite ca țara să fie condusă "de miniștri cu caș la gură". 

Comentează știrea

Sion
7 noiembrie 2016
LICHELE

Poate vom scapa de aceasta lichea, sluga a PSD, care, dupa ce, pentru pozitia de "slus" in fata infractorului Ponta a fost gratulat cu presedintia Senatului, acum, tot pentru slujire, spera ciolanul de prim-ministru.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7333 secunde