Năvodari, distracție la cote maxime cu Smiley și Connect-R

435
Năvodari, distracție la cote maxime cu Smiley și Connect-R - 1-1470060304.jpg
Cele trei zile de distracție și nebunie de la Năvodari s-au încheiat aseară cu un mega concert, în care piesa de rezistență a fost Connect-R. Mii de năvodăreni, dar și foarte mulți turiști și chiar constănțeni, au petrecut un week-end plin de muzică de calitate și de bună dispoziție pe stadionul Flacăra din Năvodari.

Sărbătoarea Năvodariului a început vineri seara, când tonul distracției a fost dat de Ruby, Nicu Paleru, Maria Dragomiroiu, Ileana Ciuculete, Bianca Ioana, Aurel Moga și Denisa Lucan.

După ce au dansat și cântat cu favoriții lor, năvodărenii și-au putut stinge setea și potoli foamea la terasele amenajate special pentru ei. 
 

Ziua de sâmbătă l-a adus pe scenă pe Smiley, probabil cel mai îndrăgit artist din România la ora aceasta. Cu binecunoscutul său șarm, acesta a adus în inima Năvodariului cele mai tari piese ale sale: "Insomnii", "Pierdut buletin", "Acasă", "Oarecare" sau "I wish". Alături de el, au mai cântat Sandra, Minodora, Rustic, Neluțu Măgurean, Monik Angel, Andrada Cârciumaru și Iuliana Pușchilă (mândria Constanței la show-ul "Vocea României").

Tot sâmbătă seară, pe scenă a fost primit cu aplauze primarul orașului Năvodari, Florin Chelaru, care le-a mulțumit năvodărenilor pentru sprijinul lor și i-a asigurat că le va fi în continuare aproape. Seara s-a încheiat cu un impresionant foc de artificii, alături de mesajul "La mulți ani, Năvodari!"


Maratonul distracției la Năvodari s-a încheiat duminică seara, pe muzica lui Connect-R.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.012 secunde