Mircea Banias face echipă în alegeri cu Remus Cernea și Mădălin Voicu

1702
17
Mircea Banias face echipă în alegeri cu Remus Cernea și Mădălin Voicu - cerneabaniassivoicu5-1352307976.jpg
Candidatul USL pentru Colegiul 4 Senat, actualul senator Mircea Banias, și candidații USL ai Colegiilor 9 și 10 la Camera Deputaților, Remus Cernea și Mădălin Voicu, au organizat, ieri, o conferință de presă în cadrul căreia au vorbit despre apropiata campanie electorală. 


"Sper ca aici, la Constanța, să formăm o echipă bună. Vom merge pe stradă să vorbim cu cetățenii și să le ascultăm problemele. Îmi doresc ca, alături de Mircea Banias și Mădălin Voicu, să identificăm problemele cu care se confruntă oamenii din colegiile noastre. Sper să avem aceleași valori și interese comune", a spus Remus Cernea. 

El a mai adăugat că proiectele sale vizează în mod special teme de mediu care sunt priori-tare pe agenda de lucru a Uniunii Social Liberale.

La rândul său, senatorul Mircea Banias a menționat că se bucură că face parte dintr-o echipă de valoare alături de care nici nu se gândește că nu va câștiga.

"Cred că USL va da majoritate noului Parlament și stabilitate noului Guvern pentru a-și putea duce la bun sfârșit programul de guvernare. Una dintre măsurile aflate pe masa de lucru a USL este reducerea TVA la alimente. Totodată, se are în vedere adoptarea legii prin care plajele să revină administrației publice locale", a declarat Mircea Banias.

Vizavi de campania electorală care va începe vineri, el a spus că își dorește o campanie civilizată, în cadrul căreia să poarte discuții cu cetățenii.

"Cred că cel mai bine este să discuți cu cetățenii și să nu încerci să-i minți. Este mult mai bine să vorbești cu ei și să încerci să găsești soluții prin care să-i ajuți", a mai spus Banias.

În ceea ce privește contracandidații săi de pe Colegiul 4 Senat, Maria Stavrositu de la PP-DD și Gigi Chiru de la ARD, Banias a precizat că cei doi nu reprezintă o preocupare pentru el și că oamenii sunt cei care vor decide pe cine trimit în Parlament.

v v v

Tot în cadrul conferinței de ieri, candidatul USL pentru Colegiul 10, Mădălin Voicu, a declarat că, personal, se va axa pe proiectele care privesc în mod special cultura.

"Pot să spun că sunt jumătate aristocrat, jumătate țigan, dar pentru mine cultura reprezintă ceva aparte. Tocmai de aceea, cultura va fi ținta mea principală în ceea ce privește municipiul Constanța și nu numai. Sunt onorat să candidez la Constanța și am venit aici ca un soldat să servesc nevoile acestui oraș", a declarat Mădălin Voicu.



Comentează știrea

17 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
Hanibal
8 noiembrie 2012
Cu lautarul dupa mine

Banias merge de multa vreme pe strazi,dar pana acum n-a avut ocazie sa stea de vorba cu " cetatenii " deoarece era ocupat cu afaceri dubioase.El n-a reusit sa vorbeasca nici cu membrii organizatiei sale (PDL) de care s-a ales praful. Organozatia a ajuns pe mana unui brunet pe nume Chiru,care spre deosebire de Madalin,n-are curajul sa declare ca este cel putin pe sfert tigan.In curand,strazile vor fi supraaglomerate de politicieni care vor simula dragostea subita pentru cetatenii ignorati total pana acum. Sa vedem cine va promite un tarif omenesc pentru energia termica,cel putin la nivelul celei de la Bucuresti si cine va reusi sa scuteasca de umilinta zecile de mii de cetateni constanteni care stau la cozile cu pomeni europene sau locale.

un alegator
8 noiembrie 2012
un ratacit

Mircea, ce cauți tu între ăstia doi, ăstia sunt politicieni ? Cine îsi bate joc de tine. Unde ai gresit și de ce ?

Unu
8 noiembrie 2012
Sacrificiu

Trio-ul Banias, Voicu si Cernea este sacrificat intentionat de USL. Aici USL-ul lasa sa castige un anume partid, pentru ca acesta sa nu-i incurce in celelalte colegii. Care e partidul?? Uitati-va cine apare pe TV Neptun in afara de USL si veti intelege...

metin cerchez
8 noiembrie 2012
de 23 de ani votati aceiasi mafioti -psd-pdl-pnl-pp dd-pina cind?

V-au nenorocit,s au imbogatit,voi ati sarcit ,ei bogati ,voi saraci dar ptr un milion lei ii votati iar si apoi plingeti ca ce rai sint-se gindesc doar le ei si conturile lor-nu mai fiti lasi -fiti greci

un constantean
8 noiembrie 2012
reprezentantii nostri?

PE MINE NU ARE CUM SA MA REPREZINTE UN TZIGAN!!!! EU SUNT ROMAN! DECI, S-AR PUTEA SA VOTEZ.

sindbad
8 noiembrie 2012
aceiasi fripturisti

Desi sunt roman, m-am saturat sa vad aceiasi hoti si traseisti. Ce ziceti de Forumul Democrat German? Parca ne-ar trebui o gandire nemteasca acolo, in Parlament? Parerea mea..

te stim
8 noiembrie 2012
hai , sictir !

Ce tupeu , pe Medeleni...a uitat deja ca a participat cu varf si-ndesta la DESFIINTAREA CULTURII aici , alaturi de nemernicii zgaberceanu si porcusoru ?! huooooo ! erai "jmecher" in comisie la desfiintarea Operei si Filarmonicii de care s-au ales praful datorita tie si infieratei dive "floarea" care a distrus tot ! acu' ce mai vrei de la noi ? sa-ti aduci manager prieten pe tase-manase (stii tu cine) , sa dirijati voi , sa va "faceti mana" pe spinarea instrumentistilor iar vocalistii...la gunoi cu ei , nu ? daca n-am sti ce pui-de-lele esti...stai acolo unde esti si lasa-ne , ca nu tine vrajeala !!!

nelu
8 noiembrie 2012
alegeri

Bine ar fi ca lumea BUNA sa se trezeasca si sa vina la vot.Poate ar trebuii , sa fim mai atenti pe cine trimitem in parlament. Madalin sta mai mult la Tv, decat in comisie. La sedinte se duce.... E vorba de indemnizatie, cu ce sa-si intretina si Amanta cu copii cu tot?

portuar
8 noiembrie 2012
banias

Nu are ce cauta un traseist in parlamentul Romaniei.Un personaj care umbla numai dupa ciolan(vezi procesele penale in care e implicat si multe alte golanii care le-a facut cat a fost director la APc-cladire cumparata pe nimic,subinchirieri teren conditionat,etc) nu poate fi senator al Romaniei,nu ne poate reprezenta.Sa mearga stagiar pe o nava ca e comandant de nava fara sa fi navigat,brevetul l-a luat cu pile.La prima intalnire cu alegatorii vei avea o mare surpriza,mmai bine lasa-te,te vei face de ras.Eun sfat.

Părerologul de Constanța
8 noiembrie 2012
Cei trei pui de cuci useliști...doi mai mici și unu' haplea...care le va mânca toate râmele...

În urmă cu vreo 4 ani,numitul Mirciulică,intra în lupta electorală alături de colegii săi de partid ,profesoara pârâcioasă și doctorul fost liberal...trăgeau chipurile,la aceeași droașcă portocalie...colegiile 9 și 10,cele mai favorabile posibil în Constanța...pentru nou- născuții democrat liberali...însumând,cele două colegii de deputăție,un colegiu senatorial,mai mult decât favorabil...ERAU,...vorba aceea...3 ÎN UNU ! Cu manevre murdare,fiecare din cei 3 foști protagoniști,a încercat să-i șunteze pe ceilalți doi...îndeosebi madama pe ceilalți doi și Mirciulică,în special pe madama...că doctorașul nostru,atins de senectuție...devenea din ce în ce mai neimportant...până a ajuns pe la Prefectură...ceva acolo...de umplutură...asta și fiindcă,madama,deșteptată peste noapte, devenea pe zi ce trece,mai obrăznicuță și mai încrezută...Manevre cu stafful de campanie adus de la București...cu materiale de campanie băgate "pe gât"...etc.,etc.,etc..Și-a "lucrat" Mirciulică ,la vedere,colegii de partid și de ...afaceri...darămite noii pui de cuc aduși și parașutați la Constanța...că parașutat este și el,mai dihai ca vioristu' și suflătorul în frunze verzi,ecologiste...cu atât mai mult,cu cât,cei doi habar nu au unde se află colegiile în care au primit undă verde pentru a candida...Știți care-i paradoxul ?! Este că,fâcând parte din harabaua uselistă,Mirciulică are toate șansele să...să ce ??? Să ajungă iarăși senator...mare pișicher,Mirciulică ăsta...Mare-i grădina lui Dumnezeu...!

17 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Joi, 08 Noiembrie 2012
Stire din Politică-Administrație : În ce colegiu votăm  și cu cine?
Pagina a fost generata in 0.4714 secunde