"Ministrul Justiției trebuie să fie un om care înțelege cum funcționează sistemul"

123
Viitorul ministru al Justiției ar trebui să fie un om care înțelege nu numai legile, ci și cum funcționează sistemul judiciar, care să aibă și puterea ''să reziste unor presiuni care vor fi inerente'', consideră prim-vicepreședintele PNL Cătălin Predoiu.


"E mai puțin important dacă viitorul ministru al Justiției e membru sau nu al unui partid politic. Important este să fie un om care înțelege nu numai legile, ci și cum funcționează sistemul judiciar. Pe de altă parte, el trebuie să fie un om care înțelege ce impact au aceste reforme asupra asanării societății românești, asupra unei economii transparente și competitive, asupra Mecanismului de Cooperare și Verificare, toate consecințele în plan european, un om care să înțeleagă mai mult decât litera legii, trebuie să înțeleagă și mecanismul și care e sensul reformei și care să aibă și puterea să reziste unor presiuni care vor fi inerente. Trebuie să fie un bun manager de sistem, pentru că Ministerul Justiției nu înseamnă doar elaborarea legilor, ministrul Justiției este un înalt funcționar al statului care operează în toate cele trei puteri: e membru în CSM, e membru în Guvern și membru în CSAT, merge în Parlament și susține proiectele ministerului, trebuie să fie un om foarte versatil din punct de vedere al dexterităților de management", a spus duminică Predoiu, într-o conferință de presă, citat de Agerpres.






Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.9663 secunde