Mazăre a scăpat de grija reabilitării Podului IPMC

2793
10
Mazăre a scăpat de grija reabilitării Podului IPMC - podipmc997-1348168039.jpg

Articole de la același autor

Reprezentanții Ministerului Transporturilor și-au ținut promisiunea și au demarat acțiunile necesare pentru reparația capitală a Podului de la IPMC.

În momentul de față, Compania Națională de Drumuri și Poduri caută constructor pentru realizarea lucrării. Astfel, potrivit legii, pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice a fost postat anunțul referitor la obiectivul de investiții "Creșterea accesibilizării Portului Constanța, prin reabilitarea pasajului Filimon Sârbu, (podul IPMC)".

Valoarea contractului este de aproximativ 12,3 milioane de lei, iar firmele care doresc să participe la licitație pot depune ofertele până luni, 24 septembrie.

De-a lungul timpului, reabilitarea acestui pod a tot creat controverse între administrația publică locală și guvernanți. În timp ce primarul Radu Mazăre susținea că el ar trebui reabilitat cu bani de la bugetul de stat, reprezentanții Ministerului Transporturilor spuneau că autoritățile locale sunt cele care ar trebui să aloce bani pentru investiție. Cum nimeni nu se implica, iar traficul rutier care se desfășura în zonă punea în primejdie atât viața celor care circulau pe acolo, cât și a locuitorilor din zonă, Consiliul Local Constanța a efectuat, în cele din urmă, diverse lucrări provizorii de reabilitare la nivelul carosabilului.

Din câte se pare, lucrările au fost făcute de mântuială, deoarece, anul trecut, președintele PDL Constanța, Christian Gigi Chiru, pe atunci, șef al Inspectoratului Județean în Construcții, spunea că situația Podului IPMC este una foarte gravă. El preciza că, lucrările de reabilitare realizate și abandonate în urmă cu mai bine de doi ani nu au făcut decât să pună și mai mult în pericol structura podului. În plus, nefiind finalizate, acele lucrări nu au putut fi conservate și s-au deteriorat în timp, ceea ce a însemnat pierderea tuturor investițiilor realizate.

În cele din urmă, la începutul lunii iunie a acestui an, consilierii locali au aprobat hotărârea prin care Podul de la IPMC a fost transferat la Ministerul Transporturilor pentru a se ocupa de reparația acestuia. Așadar, reabilitarea Podului IPMC se va realiza cu bani de la bugetul statului, după ce, în luna iulie a acestui an, Guvernul a aprobat proiectul de hotărâre privind darea în administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a "Pasajului Rutier Filimon Sârbu" situat pe un sector de drum de interes local.

Pe de altă parte, în mod normal, după ce se va afla constructorul care se va ocupa de reabilitarea podului, lucrările ar trebui să dureze aproximativ un an de zile de la data semnării contractului cu firma de construcție.

Comentează știrea

anti gunoaie si mizerie din centrul orasului,peninsula si cam in toate cartierele orasului
21 septembrie 2012
doresc sa protestez impotriva nesimtirii primarului, a parazitismului angajatilor primariei si neimplicarea generala a institutiilor subordonate primariei

1, sa va fie rusine ca orasul asta e plin de maidanezi si gropi de gunoi2,politia locala nu se implica cu mai nimic in solutionarea problemelorscandalurilor nocturne,3,majoritatea angajatilor primariei freaca menta in birouri..sunt doar cateva din nemerniciile aruncate asupra bietilor constanteni de cand a venit ciiuma mazareasca...iata si problema carutelor care merg de-a valma cu gunoaie si peturi -asta cand nu fura -merg rromii sau aia de la tzara nestingheriti de nimeni prin oras,desi e interzis de lege,problema e tot in raspunderea primariei si a politiei locale care e in subordinea lui mazare acum ...ce draku faceti, putorilor?

Sida lu` Eba
21 septembrie 2012
Mai e Dobiboci

Pe acest pod au circulat toate TIR-urile din Romania(si,nu numai).Daca tot vorbiti de bun simt:de ce trebuie sa suport eu contribuabil-tirul din Baia Mare(de exemplu)!!Da,cum acest ziar este bashist,nu-i poti cere obiectivitate in comentariu!! Dai si dai cu pastaie!!

admirator
21 septembrie 2012
regula de trei simple

Daca podul a ajuns la MT dupa ce s-a votat in consiliul local, al cui era podul? (Si obligatia de a-l intretine?) De ce se certa Mazare cu guvernul, daca era obligatia lui? Daca podul indezirabil a trecut de la primarie la guvern, de ce Cazinoul a revenit? Pe pod nu primeste shpertz la vanzare? Sa le fie rusine celor care au mai votat un primar mafiot, nazisto/turnator. Hot la drumul mare, care a distrus -sistemtic- Constanta... Bai, da la maidaenzi nu da derogare PZD si Rovana?Au mai multe victime decit ursii...!

ovidiu
21 septembrie 2012
Mazare e puternic

Subiectul este podul IPMC,iar Mazare a reusit practic sa degreveze bugetul local de o suma mare de bani.Ciuma portocalie nu a facut nimic pentru Constanta cit a fost la putere.Pedeleprele s-au opus permanenent tuturor initiativelor Primarului pentru dezvoltarea orasului. Bravo domnule Mazare,faci multe pentru constanteni ,iar oamenii simpli apreciaza faptele nu vorbele.

CLAUDIU
21 septembrie 2012
VREAU SI EU SA PROTESTEZ

VREAU SA PROTESTEZ IMPOTRIVA PRIMARULUI! HAIDETI SA FACEM CEVA

un cetatean
21 septembrie 2012
Nu va e rusine

Soseaua de ocolire a orasului Constanta e pe banii guvernului.

Răspuns la: Mazare e puternic
Adăugat de : ovidiu, 21 septembrie 2012
Subiectul este podul IPMC,iar Mazare a reusit practic sa degreveze bugetul local de o suma mare de bani.Ciuma portocalie nu a facut nimic pentru...
dan
21 septembrie 2012
!

.. in curand mascariciul va scapa si de grija incalzirii prin pretul imens al gigacaloriei.

Canibalu'
21 septembrie 2012
Cap avem dar la ce ne trebuie?

E amuzant sa vezi mancatorii de c.... de pe forum gen admiratoru' si altii ca una doua dau sa injure .Se face ceva nu se face ceva ei injura . Atat ii ajuta chestia aia care le sta deasupra gatului

ovidiu
21 septembrie 2012
nu imi este rusine

autostrada care ocoleste Constanta nu are nimic de a face cu Primaria Constanta- pentru acea sosea am platit si platim toti soferii prin rovinieta, prin taxa de drum introdusa in pretul benzinei de pedelacul basescu (mai tineti minte reclama-aici sunt banii dvs).Stimate" Un cetatean" nu ati inteles daca Mazare nu obtinea fonduri de la guvern trebuia sa ia banii din bugetul Primariei pentru a repara acest pod.

Răspuns la: Nu va e rusine
Adăugat de : un cetatean, 21 septembrie 2012
Soseaua de ocolire a orasului Constanta e pe banii guvernului.
Florin
22 septembrie 2012
Podul vechi

Podul ala trebuie demolat si facut altul !!!!Pentru ca e foarte vechi !!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5403 secunde