Marea luptă pentru Primăria Mangalia are loc duminică

1076
1
Pregătirile pentru repetarea alegerilor de la Mangalia au intrat pe ultima sută de metri.
Biroul Electoral Județean (BEJ) Constanța a stabilit calendarul alegerilor pentru consilieri locali și primarul localității Mangalia, care vor avea loc, duminică, 24 iunie. Potrivit programului aprobat de BEJ, campania electorală a început încă de joi, 14 iunie, și se va încheia, sâmbătă, 23 iunie, la ora 7.00.
În cursul zilei de vineri, primarul și președintele biroului electoral de circumscripție au preluat de la prefect buletinele de vot. Votarea va începe, duminică, 24 iunie, la ora 7.00, și se va încheia la ora 21.00.
Deși pe buletinele de vot se regăsesc toate cele 11 nume ale candidaților la funcția de primar al municipiului Mangalia, în cursa electorală au mai rămas, practic, doar 10, deoarece Mihai Claudiu Tusac a urmat sfatul șefului său de partid, Radu Mazăre, și s-a retras din competiție. În acest context, PSD a anunțat că partidul îl va susține pentru funcția de primar la Mangalia pe independentul Cristian Radu, care este susținut și de PNL.
Așadar, la alegerile din data de 24 iunie, locuitorii din Mangalia vor avea de ales dintre Zanfir Iorguș (PDL), Cristian Radu (candidat independent), Marin Oprea (candidat independent), Adrian Cîrlescu (PRM), Ion Niculescu (candidat independent), Marian Dorner (Par-tidul Verde), Marin Ciocîia (PP-DD), Thiera Marios Cotlet (candidat independent), Teodor Munteanu (candidat independent) și Vasile Moldovanu (PER).
Cu toate acestea, bătălia finală va avea loc între primii doi clasați, mai exact între Zanfir Iorguș și Cristian Radu, deoarece, după cum a reieșit și la alegerile din 10 iunie, ceilalți candidați nu au obținut voturi importante.

Reamintim că Biroul Electoral Central a anulat rezultatele alegerilor din data de 10 iunie, de la Mangalia, unde primar fusese ales democrat-liberalul Zanfir Iorguș. Decizia de anulare a alegerilor pentru primar și consiliul local a fost luată la solicitarea
PNL - filiala județeană Constanța.
BEC a constatat că rezultatul alegerilor a fost viciat, în condițiile în care în unele secții s-a permis să se voteze după ora 21.00, ora de închidere a urnelor.
La scrutinul din 10 iunie, cele mai multe voturi pentru funcția de primar i-au revenit candidatului Zanfir Iorguș (PDL) - 31,92%, acesta fiind urmat de Cristian Radu (candidat independent susținut de PNL) -29,94% și de Mihai Claudiu Tusac (PSD) - 26,11%.
În urma alegerilor pentru consiliul local, care au fost anulate de BEC, PSD i-au revenit 8 consilieri, PDL - 7 consilieri, PNL - 3 consilieri și PP-DD - 1 consilier.
Pentru alegerile de duminică, în municipiu au fost înființate 26 de secții de votare, unde sunt așteptați la urne 35.939 alegători.

Comentează știrea

MARIUS
24 iunie 2012
Cetateni din Mangalia votati Cristian Radu ca sa se aleaga prafu de Mangalia si de turismul din Mangalia asa cum s-a intimplat cu Eforie.

Eforie este condusa de mafioti, iar Brailoiu este seful lor. Cea mai stralucitoare realizare a lui Brailoiu a fost distrugerea sistematica, an de an, a turismului din Eforie. Cea mai ridicola, nerusinata si nebuna actiune a lui Brailoiu in acest sens a fost taxa de parcare. Oriunde parcheaza un turist in Eforie, chiar si in lucuri total neamenajate, e fortat de mafia lui Brailoiu sa plateasca taxa de parcare. Nicaieri in Romania nu se practica aceasta taxa criminala. Am vazut nenumarati turisti cum au plecat scirbiti cind hienele lui Brailoiu le-au cerut taxa de parcare. Aceasta taxa meschina reprezinta principala cauza a dezastrului pe care-l inregistreaza turismul si comertul in Eforie in ultimii ani. Mafiotii, in general, pot fi impartiti in daua categorii distincte: destepti si idioooti. Brailoiu nu face parte din prima categorie.

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 20 Iunie 2012
Stire din Politică-Administrație : MANGALIA - ultima încleștare!
Pagina a fost generata in 0.4852 secunde