Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu:

"Lucrăm la Ordonanța privind ajutorul de chirie"

273

Articole de la același autor

Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a precizat, ieri, că guvernul va adopta în ședința de săptămâna aceasta o Ordonanță privind ajutorul de chirie pentru persoanele care își schimbă locul de muncă în altă localitate. Printre altele, ea a precizat că, în acest moment, Ordonanța se află în lucru la minister. 


"Lucrăm la ordonanță. Săptămâna viitoare (n.r. - săptămâna aceasta) o aprobăm în ședința de Guvern", a spus ministrul Muncii. 
Totodată, ministrul a făcut și o serie de precizări privind numărul de beneficiari ai Ordonanțelor de Urgență aprobate de Guvern în ultimele ședințe. Astfel, potrivit ministrului Muncii, numărul de salariați din administrația publică locală ce beneficiază de creșterea cu 20% a salariilor este de 131.995 persoane, numărul de salariați din instituțiile de spectacole cărora le-a crescut salariul cu 50% este de 3.005, iar numărul de pensionari care beneficiază de creșterea punctului de pensie de 1.000 lei, de la 1 iulie, este de 5.076.774. De asemenea, numărul de pensionari cărora le va crește pensia de la 400 la 520 lei, de la 1 februarie, este 1.022.168, numărul de salariați care beneficiază de creșterea salariului minim la 1.450 lei, de la 1 februarie, este 1.269.259, iar numărul de pensionari care beneficiază de eliminarea plății CASS este 2.252.562. 


În ceea ce privește numărul de pensionari care beneficiază de eliminarea impozitării pensiilor mai mici de 2.000 lei, acesta este 1.227.018, numărul beneficiarilor stimulentului de reinserție pentru persoanele care se întorc la muncă, și care crește de la 500 la 650 lei, este estimat la 62.000, în 2017, numărul studenților care beneficiază de transport gratuit pe CFR, de la 1 februarie, este 452.609, iar numărul de studenți care beneficiază de creșterea alocării la 201 lei/student este de 46.416. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.0263 secunde