Locuitorii din Medgidia pot depune dosarele pentru locuințe ANL

250
Locuitorii din Medgidia pot depune dosarele pentru locuințe ANL - primariamedgidia3-1485267928.jpg

Articole de la același autor

Cetățenii din Medgidia care doresc locuințe construite în regim ANL și au depus cereri până la data de 31 decembrie 2016, trebuie să-și completeze dosarele cu documen-tele necesare, în vederea analizării și întocmirii punctajului.

Dosarele se depun la Centrul de Informare Cetățeni, în curtea interioară a Primăriei Municipiului Medgidia, de luni până joi, între orele 8.00 - 16.00 și vineri între orele 8.00 - 12.00, până la data de 1 februarie 2017.

Totodată, reprezentanții administrației publice locale au stabilit și calendarul privind perioada analizării dosarelor și întocmirea punctajului de către comisia specială, astfel că această procedură va avea loc în intervalul cuprins între 2 - 10 februarie 2017, urmând ca, ulterior să se afișeze la Centrul de Informare Cetățeni, din cadrul Primăriei Municipiului Medgidia lista de priorități pentru anul în curs ce va fi supusă spre aprobare Consiliului Local Medgidia.

De remarcat că solicitanții înscriși în lista de priorități din anul 2016, care nu au beneficiat de repartizarea unei locuințe, pot primi repartiții în anii următori, în limita fondului disponibil în fiecare an și în noua ordine de prioritate stabilită. Pentru preluarea în lista din anul 2017, aceștia au obligația de a actualiza sau, după caz, de a reconfirma printr-o declarație notarială toate înscrisurile existente în dosarul depus în anul 2016.

Lista cuprinzând documentele necesare pentru întocmirea dosarului precum și criteriile de acces la locuință și criteriile de stabilire a punctajului, astfel cum au fost avizate de MDRT sunt afișate la Centrul de Informare Cetățeni, în curtea interioară a Primăriei Municipiului Medgidia. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 18 Ianuarie 2017
Stire din Sănătate : Se caută donatori de sânge, la Medgidia
Pagina a fost generata in 0.587 secunde