Liviu Dragnea: "Moțiunea de cenzură va fi votată, miercuri"

167
Liviu Dragnea:
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat că moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu va fi depusă luni și votată miercurea viitoare. Anterior, liderii PSD s-au reunit la sediul central al partidului din Kisellef, în ședința Comitetului Executiv Național. În cursul ședinței au fost luate două decizii majore: moțiune de cenzură împotriva Executivului Grindeanu și excluderea premierului din partid. 


Dragnea spune că după viteza de organizare a acțiunilor de susținere a lui Sorin Grindeanu, care ocupă în mod ilegitim Palatul Victoria, este clar că este vorba despre un plan bine pus la punct, "o coordonare profesionistă", însă nu știe cine se află "în spate".


De asemenea, în legătură cu excluderea lui Grindeanu din PSD acesta a mai spus: "Mai mulți colegi, foarte mulți, au propus excluderea domnului Sorin Grindeanu din calitatea de membru PSD, o decizie care a fost aprobată în unanimitate"


Cât privește moțiunea de cenzură, Dragnea a afirmat că: "Eu o regret, dar aici am ajuns. Dacă ar fi dorit să nu intervină această criză politică (...) azi poate eram la consultări la Cotroceni".
Potrivit News.ro, liderul PSD a spus că nu a fost o soluție pe care și-ar fi dorit-o, însă ea a fost necesară după reacțiile premierului Sorin Grindeanu. "Eu o regret, dar aici am ajuns. Dacă ar fi dorit să nu intervină această criză politică (...) azi poate eram la consultări la Cotroceni", a adăugat Liviu Dragnea.


Dragnea a mai explicat din nou că s-a ajuns la această situație din cauza lipsei de coordonare a miniștrilor, care veneau la partid plângându-se de comunicarea cu premierul."Le-am spus azi (colegilor - n.r.) ceva ce nu le-am spus ieri. Din păcate, în ultimele 2-3 luni, majoritatea miniștrilor veneau și la mine și la partid plângându-se că nu reușesc să aibă o comunicare normală, firească, cu prim-ministrul, că există mai mult blocaje pe care în mod normal trebuie să le deblocheze prim-ministrul", a spus Dragnea.


El mai susține că a avut discuții cu Grindeanu, în care premierul dădea asigurări că se vor "regla" aceste chestiuni. "Au fost miniștri care intenționau să plece din Guvern", a mai spus el.






Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0187 secunde