Klaus Iohannis a promulgat Legea privind înființarea Institutului Național de Administrație

239
Klaus Iohannis  a promulgat Legea privind înființarea Institutului Național de Administrație - iohannis44-1491138894.jpg

Articole de la același autor

Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea legii pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 23/2016 privind înființarea Institutului Național de Administrație (INA).

Potrivit prevederilor legii, se înființează Institutul Național de Administrație ca instituție publică de interes național, cu personalitate juridică, organ de specialitate al administrației publice centrale, în subordinea Ministerului Dezvoltării.

Institutul va prelua activitatea în domeniul formării profesionale în administrația publică și al perfecționării profesionale a funcționarilor publici de la Agenția Națională a Funcționarilor Publici și Centrele regionale de formare continuă pentru administrația publică locală.

Instituția va avea sediul în București. INA va asigura cadrul instituțional pentru derularea activităților de formare a personalului din cadrul autorităților și instituțiilor publice.

Personalul Institutului se compune din demnitari, funcționari publici și personal contractual. Salarizarea personalului INA se face potrivit legislației în vigoare aplicabile personalului plătit din fonduri publice. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3731 secunde