Iohannis trimite la reexaminare Legea prin care aleșii locali pot fi reprezentanți în AGA

152
2
Iohannis trimite la reexaminare Legea prin care aleșii locali pot fi reprezentanți în AGA - iohannisreexaminarelege-1478274378.jpg

Articole de la același autor

Președintele Klaus Iohannis cere Parlamentului reexaminarea legii prin care funcțiile de primar și viceprimar, președinte și vicepreședinte al consiliului județean sunt incompatibile cu cele de conducere sau execuție la societățile comerciale, cu excepția reprezentanților în adunarea generală a acționarilor.

Șeful statului arată în cererea de reexaminare transmisă președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, că Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției vizează eliminarea incompatibilității dintre funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului jude-țean și funcția de reprezentant al unității administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăților de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unei societăți de interes național.

El indică faptul că se instituie compatibilitate între funcția de consilier local și cea de reprezentant în adunarea generală a acționarilor în societățile comerciale de interes județean și național, pe de o parte, și între funcția de consilier județean și cea de reprezentant în adunarea generală a societăților comerciale de interes local și național, pe de altă parte.

Totodată, președintele Iohannis menționează că se prevede că nu este retribuită activitatea aleșilor locali desfășurată în calitate de membru în consiliul de administrație al unei entități economice din subordinea sau la care unitatea administrativ-teritorială pe care o conduce deține participație sau al unei entități de învățământ locale. 

Comentează știrea

nicoleta
5 noiembrie 2016
oportunitate

Incepe rapid si castiga bani! Un subiect de film care iti aduce bani! Primesti sigur bani! Povestea senzationala pentru Hollywood! Avem un vis: Hollywood! Hollywood are nevoie de un subiect nou de film! Cere acum detalii mai multe la adresa de email:[email protected]

Dorel
6 noiembrie 2016
Referendum

Băi hamstere nici-un cuvințel despre referendumul cu cei 300 parlamentari ??!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3702 secunde