Primarul orașului Eforie, Robert Șerban:

"Iluminatul public stradal din Cartierul Proiect 12 este o prioritate"

2051
9

Articole de la același autor

Primarul orașului Eforie, Robert Șerban, susține că va transforma localitatea Eforie într-un oraș modern, chiar dacă, din cauza vechii administrații, s-au pierdut fonduri importante pentru comunitate. 


"Ar fi ușor și neserios să dau vina pe cei care au administrat orașul timp de 12 ani, gestionând defectuos banul public și manifestând dezinteres față de cetățean. S-au pierdut fonduri im-portante pentru comunitate, finanțări care ar fi putut contribui la moder-nizarea orașului. Din nefericire, avem o serie de lucrări începute și neter-minate, motiv întemeiat de nemulțumire pentru eforieni. Locuitorii cartierului Proiect 12 din Eforie Sud se află într-o situație deloc plăcută. Firesc ar fi fost ca aici să fie realizate prioritar utilitățile și apoi să fie repartizate loturile pentru locuințe. Fosta administrație a pus căruța înaintea cailor. Așa se face că, după aproape 12 ani, marile probleme sunt drumurile și iluminatul. Cunosc bine această problemă. La fel de bine știu că locuitorii care au făcut investiții mari în locuințe au ajuns la capătul răbdării. Promisiunile nu țin loc de drumuri și iluminat", a spus edilul Robert Șerban. 


El a adăugat că iluminatul public stradal din Cartierul Proiect 12 este o prioritate și a îndemnat locuitorii să aibă încredere. Concret, după cum spune pri-marul, după parcurgea tuturor pro-cedurilor legale de achiziție, lucrarea va fi finalizată mult mai rapid, iar locuitorii vor avea posibilitatea să-și branșeze locuințele la rețeaua electrică, beneficiind și de un sistem de iluminat public stradal decent. 


"În iunie, la preluarea mandatului, am găsit în derulare un contract de prestări servicii privind realizarea sistemului de iluminat public stradal în Cartierul Proiect 12. Acest contract fusese încheiat în anul 2015 și avea termen de finalizare data de 31 decembrie 2016. Pentru că știam cât este de importantă finalizarea în termen a lucrării și pentru ca executantul să nu aibă niciun motiv să stagneze sau să invoce motive care să genereze întârzierea lucrărilor, imediat am dispus achitarea către prestator a facturilor restante, solicitând în mod expres respectarea termenelor contractuale. Ulterior, din motive necunoscute, prestatorul a refuzat să mai comunice cu primăria și nu a mai răspuns niciunei adrese prin care solicitam informații și explicații privind stadiul lucrărilor. Întrucât eram încă în termenul prevăzut de execuție, legal nu am putut lua nicio măsură corectivă. Mai mult decât atât, la data de 31 decembrie 2016, în loc să ne predea lucrarea finalizată, firma prestatoare și-a anunțat intrarea în insolvență. Imediat, Primăria Eforie a notificat societatea prestatoare, iar în luna ianuarie 2017, am dispus și a fost efectuată o expertiză pentru a determina stadiul real al lucrării. Săptămâna viitoare, ne va fi comunicat rezultatul acestei expertize și, în regim de urgență, vom recurge la declanșarea unei noi proceduri de achiziție conform prevederilor legale", a explicat edilul din Eforie, Robert Șerban.


Comentează știrea

borg
20 februarie 2017
pierdut

in marele oras Eforie pentru a te sterge la propriul dos iti trebuie 10000 de hartii autorizate si parafate de aceiasi functionari mult preacompetenti care au ignorat 18 ani cartierul proiect 12....................referitor la comentariul primarului de mai sus demonstreaza o grava incompetente si nesimtire ca dupa aproape 1 an de mandat sa ai nevoie de o asazisa expertiza pentru a afla care e situatia cu un proiect public din eforie.Poate se va trage acest mult dorit curent....dar maniera in care au procedat alesii Eforiei in relatia cu cetatenii din proiect 12 ma face sa imi vars matele........

Nelu
21 februarie 2017
Adevarul

Domnule actual primar , fost viceprimar timp de 8 ani și consilier local timp de 11 ani, nu mai procedați ca un politician ieftin. Știți bine ca problemele la noi sunt de pe vremea dlui Cozma. Și vinovat principal este Enel. Știți la fel de bine ca fostul primar a fost mereu alături de noi . El a făcut canalizările și a adus apa. Dar stat și statul Enel a blocat mereu proiectele primarului . Dl director Manea a pus umărul sa ne ajute. Dvs erați responsabil și nu ați făcut mai nimic timp de 8 ani. Sper ca in următorii 4 sa mai mișcați ceva pt binele orașului . Renunțați la minciuna și aruncat gunoiul la alții. Deja ați devenit necredibil !

romeo
22 februarie 2017
lasa barfa si munceste

Robert, domnul Ciocanel ne-a rugat sa iti fim alaturi. Dar l-ai tradat. Domnul Brailoiu, te-a numit viceprimar (stii cum !!!) si tot timpul era langa tine si niciodata nu l-am auzit sa zica ceva rau despre tine ! Erati mereu impreuna si te sustinea. El a gasit o solutie mult mai ieftina decat a enelului sa ne rezolve problema. Dan Manea a facut actele . Enelul si-a batut joc de noi la greu. Tu trebuia doar sa continui lucrarile ! Ai dormit si te-am trezit noi cu reclamatiile noastre. Nu mai credem in minciunile tale politice. Probabil nici nu stii cat de mic ai inceput sa fii !

bibicu
18 martie 2017
xxx

un mincinos ca si fostul primar....Adevarul ca nu se vrea,am crezut initial ca este vorba de incompetenta ,dar este vorba de rea vointa..........ii pup pe toti functionarii acestui oras...cei care se fac vinovati ,cu adevarat,de aceasta situatie.18 ani fara curent...se mai poate rezista indefinit..................primare trage dracului curentul ala odata! .

Giotgia
19 martie 2017
Sa ridem sau sa plingem?

Prioritatea asta se intinde deja de vre o 18 ani,citi 18 ani vor mai trece? Treaba facuta ca la Romani.Normal si de drept toti acesti cetateni care ai case in acest Proiect 12 dupa 5 ani de non functionament al utilitatilor trebuie despagubiti,stiati asta d le Primar. Va intrebati cum? Prin reducerea taxelor si impozitelor.Asta asa pentru cultura unora care se pare ca nu prea au urechi sa auda.Cred Ca' a venit deja momentul Ca' acesti cetateni sa si ceara un drept al lor.Cum stiri sau poate nu, exista deja o asociatie Proiect 12.

titirca
4 mai 2017
pace si iubire in gura

atat cacatul asta(robert) cat si colcaitorul(brailoiu)se fac vinovati de abuz in serviciu prin ingradirea unor drepturi(art 247)si abuz in serviciu contra intereselor persoanelor(art246) pentru privarea de drepturi indreptata impotriva cetatenilor din proiect 12

Eforie
13 ianuarie 2018
Domn primar a trecut un an !!!

A ți cam uitat de proiect 12 !!! Nu avem curent nici acum , la ce a ți pus stâlpi fără Recepție finala , cablurile ne ajung la gât pe stâlpi improvizați de lemn , nu prea va plimbați prin cartier domn primar și se vede , stați bine acasă cu lumina la caldura ? . Ca noi stam in chirie ca nu avem curent

Eforie
13 ianuarie 2018
Suntem in 2018

A trecut un an si suntem in 2018 de când a ți promis ca Vom avea curent , la ce a ți promis , sunt 19 ani de când nu este curent , ori a ți promis anu trecut doar când erau 18 și se făcea majoratul la curent , stați liniștit domn primar ca am văzut ca doar cei cu bani se branșează la stâlpii de lemn și cablurile atârnate care ne strâng de gât pe strada dacă nu esti atent și esti mai înalt te sugrumi in ele . Da a ți observat și dumneavoastră nu - i așa !

Giorgia
18 martie 2018
Curent electric

Primare a mai trecut mai bine de un an ai finit minciunile nu mai promiti nimic? Era frumos sa te auzim, ne lipsesc minciunile. Hai inventeaza ceva nou. 😈😈😈😈

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0283 secunde