Grindeanu: "Săptămâna viitoare o să fac o propunere pentru Ministerul Justiției"

192
Grindeanu:
Premierul Sorin Grindeanu a afirmat că va face propunerea pentru conducerea Ministerului Justiției săptămâna viitoare, precizând că acest portofoliu ar putea fi ocupat de "o persoană apolitică" și care nu face parte din coaliția de guvernare.

"Probabil la începutul săptămânii viitoare, cel târziu la mijlocul săptămânii viitoare o să fac o propunere și ar putea fi una (...) care nu face parte din coaliția de guvernare, adică este o persoană apolitică", a declarat premierul Grindeanu, la Bruxelles, în timpul unor declarații de presă comune cu Frans Timmermans, prim-vicepreședintele Comisiei Europene.

Prim-ministrul Grindeanu a mai spus că, în acest sens, a avut discuții cu mai multe persoane.

"Am avut discuții în aceste zile cu mai multe persoane. În perioada următoare, o să mă decid. (...) Iau extrem de în serios să propun o persoană neimplicată politic. Am avut discuții cu câteva persoane care au în acest moment un background profesional dincolo de orice contestare, care au arătat și au făcut în acest domeniu foarte multe lucruri. Continuă zilele următoare, chiar și în week-end, întâlnirile pe care o să le am cu asemenea persoane pe care le consider eligibile", a mai afirmat Grindeanu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5455 secunde