Gigi Chiru caută candidat PDL pentru Primăria Hârșova

705
3
Gigi Chiru caută candidat PDL pentru Primăria Hârșova - gigichiruprimariaconstantenilor1-1332869151.jpg

Plecarea primarului localității Hârșova, Tudor Nădrag, de la PDL la PSD a dat peste cap planurile democrat-liberalilor. Așa se face că, înainte cu două luni de alegerile locale, pedeliștii sunt nevoiți să caute un înlocuitor în cursa pentru Primăria Hârșova.

"Nu știu motivele plecării primarului Tudor Nădrag. Tot ceea ce știu este ce am citit în presă. Am înțeles că a avut o colaborare foarte bună cu cei de la Consiliul Județean Constanța, de unde a primit mai mulți bani pentru proiectele orașului. Pe scurt, a plecat din motive economice și nu pot să-l contrazic", a declarat președintele PDL Constanța, Gigi Chiru.
El a mai spus că, în această situație, a discutat cu primarul de la Castelu, Nicolae Anghel, care este responsabil pe Colegiul 2, din care face parte și localitatea Hârșova, și l-a delegat pe acesta să propună un înlocuitor pentru Tudor Nădrag.
"Avem ceva de lucru acolo. Vom face un sondaj, prin care să identificăm un candidat pentru Primăria Hârșova, care să câștige alegerile din data de 10 iunie. Totodată, pentru că Tudor Nădrag era și președintele PDL Hârșova, trebuie să găsim și un conducător pentru această filială", a precizat Chiru.
În altă ordine de idei, întrebat dacă are informații că din organizația PDL de la Hârșova vor mai pleca și alte persoane, Gigi Chiru a precizat că ia în calcul și o astfel de variantă.
"Cu siguranță așa se va întâmpla. Tudor Nădrag avea ceva rude, prieteni fideli care făceau parte din PDL și, mai mult ca sigur, aceștia îl vor urma la PSD", a spus Gigi Chiru.


În cursul zilei de luni, primarul orașului Hârșova, Tudor Nădrag, a făcut public faptul că va schimba culoarea politică din portocaliu în roșu. El a afirmat, în cadrul unei conferințe de presă, că Partidul Social Democrat i-a fost alături încă din 2008, când inițial trebuia să candideze la funcția pe care o ocupă astăzi din partea aripei social democrate, însă, din cauza unor probleme, a ajuns să fie candidatul Partidului Democrat Liberal. Nădrag s-a declarat mândru să fie membru PSD și nu a dorit să facă prea multe comentarii vizavi de plecarea sa din PDL.
"Nu vreau să vorbesc de rău Partidul Democrat Liberal, nu vreau să arunc cu noroi în foștii mei colegi. Pot doar atât să spun, că cei de la Consiliul Județean Constanța m-au ajutat foarte mult să realizez proiectele propuse pentru localitatea mea. Nu același lucru îl pot spune despre PDL, care, deși este la guvernare, nu m-a ajutat cu mare lucru. Din aceste considerente, plec liniștit la PSD, consider că nu am niciun fel de obligație față de PDL", a declarat primarul Tudor Nădrag, pentru "Cuget Liber".
Edilul din Hârșova a mai ținut să precizeze că, pentru el, prioritate au cetățenii care i-au acordat votul de încredere și cărora le-a făcut anumite promisiuni în urmă cu patru ani.
Pe de altă parte, edilul din Hârșova a confirmat faptul că, alături de el, vor pleca la PSD și alți democrat-liberali care fac parte din organizația PDL Hârșova.



Comentează știrea

bok
28 martie 2012
stai potolit ba chirule

stai potolit chirule si nu te mai agita degeaba, ca doar maimutele de la zoo mai voteaza cu pdl. Sfarsitul vostru e aproape, javre ce sunteti.

Lucian
28 martie 2012
vrajeala si abureala

Ce proiecte ai facut pentru oras mai nesimtitu-le ? Unde sint acele proiecte ? Parcul ala de care te-ai apucat cu 2 luni inainte de campanie, si care avea nevoie doar de o restilizare nu de o demolare. Esti un om fara pic de integritate si moralitate, si nu meriti increderea noastra, indiferent de ce partid faci parte. Calatorie sprincenata.

ursu panda
1 aprilie 2012
nu ne luati de prosti

dle nadrag, cand va vedem pe la pnl, unpr sau pc? ca in rest ati cam fost pe la toti. sunteti un fel de prostituata, ca sa nu spun ,,curvustina" politica. Va iau toti la rand. pacat ca numai de astfel de oameni are parte orasul nostru. va rotiti din partid in partid si ramaneti aceeasi marie cu alta palarie. mai lasati-ne!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4249 secunde