Eveniment unic în comuna Saraiu. "Calea Crucii", refăcută în Joia Mare. GALERIE FOTO

835
4

Articole de la același autor

Administrația publică din comuna Saraiu s-a pregătit cum se cuvinte pentru a întâmpina sărbătorile pascale, iar la inițiativa primarului Dorinela Irimia, a pregătit un moment unic la nivelul județului Constanța. 


Joi, începând cu ora 14.00, întreaga comunitate a participat la procesiunea "Calea Crucii", la eveniment fiind prezent și ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. 
"Sunt ultimele clipe dinainte de «Calea Crucii»; ultimele clipe înainte de sacrificiul suprem al lui Iisus Hristos. Pentru noi și pentru păcatele noastre, Iisus s-a răstignit și a în-viat a treia zi, dându-ne o nouă șansă la puritate sufle-tească. Acțiunea este organizată împreună cu Arhiepiscopia Tomisului și Teatrul de Stat Constanța și la eveniment sunt invitați să participe alături de familia comunei Saraiu toți creștinii care vor să marcheze cel mai dureros, dar și cel mai înălțător moment al anului - Săptămâna Patimilor - printr-o procesiune deosebită în ziua celor 12 Evanghelii. Chiar dacă momentul este unul al durerii, fericirea de a fi cu toții împreună ne face mai buni, mai îngăduitori", a spus primarul comunei Saraiu, Dorinela Irimia. 
Procesiunea prin care a fost refăcut drumul pe care Iisus a purtat crucea a pornit de la biserica din Saraiu, punctul final fiind piața din centrul comunei, acolo unde a avut loc momentul răstignirii. 
Artiștii care au reconstituit scena religioasă sunt actori de la Teatrul de Stat din Constanța. Aceștia și-au intrat atât de bine în rol, încât oamenii care au participat la procesiune au simțit pe propria piele momentele dramatice pe care însuși Mântuitorul le-a trăit. 
Printre invitații primarului din Saraiu, s-au numărat IPS Teodosie, senatorul Puiu Hașotti, deputatul Mihai Lupu, de la PNL, dar și senatorul Marian Vasiliev, care a și transmis mesajul de "Sărbători fericite!" al vicepremierului Gabriel Oprea, de la UNPR. 
"Prin această procesiune, am dorit să transmit locuitorilor că este nevoie de mai multă credință și bunătate", a declarat primarul Dorinela Irimia.
"Ceea ce am văzut astăzi că s-a întâmplat la noi în comună este ceva cu totul și cu totul deosebit, ceva ce am citit doar în cărți sau am văzut doar în filme. Îi mulțumim doamnei primar pentru că, prin grija dumneaei, am putut vedea drumul lui Iisus spre răstignire, moment care ne-a transmis o stare de sensibilitate pe care nu credeam că o voi trăi vreodată", a spus una dintre locuitoarele comunei. 


Comentează știrea

cta
19 aprilie 2014
ch

si mureati daca puneati si voi mai mute poze?

ハンドバッグ ケイトスペード
5 septembrie 2014
ハンドバッグ ケイトスペード

however with a little care and knowledge you can purchase cast iron radiators with confidence of good product and service from reputable dealers.|||Edward Hall after 25 years in the plumbing and heating industry now writes and imparts his knowledge on the many varied radiators for sale on the market today. He has a great deal of experience on the subject matter and especially in the arena of cast iron radiators and reproduction cast iron radiators. For more details visit ハンドバッグ ケイトスペード http://www.dmwai.com/webalizer/kate-spade-0.html

クリスチャンルブタン 取扱店
6 septembrie 2014
クリスチャンルブタン 取扱店

conducted by Consumer Reports assumes that you keep your Hybrid car for several years クリスチャンルブタン 取扱店 http://www.lamartcorp.com/modules/mod_menu/rakuten_cl_7.php

EscorteDinRomania.ro
25 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3713 secunde