Deputații vor decide cum pot fi urmăriți penal judecătorii CCR

147
Deputații vor decide cum pot fi urmăriți penal judecătorii CCR - deputatiivordecide-1490796773.jpg

Articole de la același autor

Comisia juridică a Camerei Deputaților a dat, ieri, raport favorabil unei inițiativei legislative potrivit căreia judecătorii Curții Constituționale nu pot fi urmăriți penal, reținuți, arestați, percheziționați sau trimiși în judecată penală decât cu încuviințarea a două treimi din numărul judecătorilor CCR.

Proiectul de lege pentru modificarea legii de organizare și funcționare a CCR prevede că "judecătorii CCR nu pot fi urmăriți penal, reținuți, arestați sau percheziționați sau trimiși în judecată penală decât cu încuviințarea plenului Curții Constituționale, la cererea ministrului Justiției, sesizat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție".

Încuviințarea se dă cu votul a două treimi din numărul judecătorilor CCR, după ascultarea judecătorului în cauză, se mai arată în proiectul de lege inițiat de deputatul minorităților naționale Adnagi Slavoliub, de la Uniunea Sârbilor din România.

Legea prevede că, pentru infracțiuni săvârșite de judecătorii CCR, urmărirea penală și trimiterea în judecată se face numai de către Parchetul de pe lângă ÎCCJ, iar competența de judecată aparține ÎCCJ.

"În caz de infracțiune flagrantă, judecătorii CCR pot fi reținuți și supuși percheziției, ministrul Justiției informându-l de îndată pe președintele CCR și solicitând, dacă este cazul, încuviințarea Curții pentru urmărirea penală și arestare. Judecătorul trimis în judecată penală poate fi suspendat prin decizia plenului CCR adoptată cu votul a două treimi din membrii CCR. În cazul unei decizii de achitare suspendarea încetează, iar în cazul unei decizii definitive de condamnare mandatul de judecător al Curții încetează de drept", mai prevede proiectul de lege.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.4975 secunde