Deputații au aprobat, ieri, înființarea unei comisii de anchetă pentru ministrul Nemirschi

2436
Deputații au aprobat, ieri, înființarea unei comisii de anchetă pentru ministrul Nemirschi - 45e16b2b55c1b4854ea2cc7361f3a513.jpg
Camera Deputaților a aprobat, ieri, înființarea unei comisii de anchetă care vizează contractul atribuit de Ministerul Mediului în campania de promovare a programului operațional sectorial Mediu Lot 2 Difuzare/Publicare la data de 28 aprilie 2009, comisie propusă de PD-L și PNL.
Ministerul Mediului a atribuit, prin negociere directă, un contract de publicitate, de circa 500.000 euro, firmei ARS Advertising SA, pentru promovarea Axei prioritare 3 din Programul Operațional Sectorial Mediu. Firma mai beneficiase, în noiembrie 2008, de încă 1,1 milioane euro de la aceeași instituție.
Proiectul de hotărâre pentru constituirea acestei comisii a primit 186 voturi pentru, un vot împotrivă și o abținere.
Comisia urmează să verifice legalitatea alegerii procesului de negociere cu o singură firmă, fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, organizat de ministerul condus de Nicolae Nemirschi.
Comisia va fi formată din 15 membri și va fi condusă de un Birou compus din președinte, doi vicepreședinți și un secretar.
Componența propusă de grupurile parlamentare este: din partea PD-L: Sulfina Barbu, Zanfir Iorguș, Marian Avram, Petru Călian și Gheorghe Ialomițianu; PSD: Mircea Dușa, Ioan Munteanu, Angel Tîlvăr, Ioan Călin și Neculai Rățoi; PNL: George Dumitrică, Diana Tușa și Cornel Pieptea; UDMR: Attila Korodi și din partea minorităților va face parte Mircea Grosaru.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2271 secunde