Demisie în Parlament. Un liberal renunță la funcția de deputat

146
Demisie în Parlament. Un liberal renunță la funcția de deputat - deschidere52-1496062120.jpg

Articole de la același autor

Deputatul PNL Eugen Nicolăescu și-a înaintat demisia, începând cu data de 1 iunie, din Parlament, după ce a fost numit viceguvernator al Băncii Naționale a României (BNR). 


Nicolăescu a precizat în notificarea adresată Biroului Permanent al Camerei Deputaților că demisia se întemeiază pe prevederile articolului 18 din statutul parlamentarilor privind starea de incompatibilitate.


"În baza Hotărârii Parlamentului nr. 42 din 24 mai 2017 am fost numit membru în Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României și în funcția de viceguvernator. Notificarea se încadrează în termenul legal de informare a Biroului permanent al Camerei Deputaților și ieșirea din incompatibilitate, respectiv de 30 de zile de la apariția stării de incompatibilitate, opțiunea mea fiind pentru funcția de la Banca Națională și renunțarea la calitatea de deputat", a transmis Nicolăescu.


Demisia sa va fi discutată în Comisia juridică a Camerei Deputaților, care va întocmi un raport ce va fi aprobat de plen. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4416 secunde