Cum vrea primarul Cristian Radu să schimbe fața stațiunilor din sudul litoralului

310
Cum vrea primarul Cristian Radu să schimbe fața stațiunilor din sudul litoralului - mangaliacristianradu1-1393951766.jpg

Articole de la același autor

Edilul Municipiului Mangalia, Cristian Radu, dorește cu orice preț reabilitarea stațiunilor din sudul litoralului, motiv pentru care are în lucru un proiect ce va fi realizat cu profesioniști în domeniu, nu înainte ca acesta să fie dezbătut public pentru a fi cunoscut de toți cetățenii orașului. 
"Deja se lucrează la cele două proiecte de reabilitare a falezelor Mangalia - Saturn și Jupiter - Neptun, iar imediat ce se vor deschide axele 2014-2020 pentru finanțare europeană, noi suntem pregătiți să depunem documentația necesară reabilitării stațiunilor. Îmi doresc foarte mult ca, peste câțiva ani, să putem vorbi despre un litoral mult mai atractiv cu o altă abordare din punct de vedere al serviciilor turistice oferite", a declarat primarul Cristian Radu.
În cadrul ședinței ordinare a CL Mangalia, care a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, mai mulți studenți ai Facultății de Urbanism din cadrul Universității de Arhitectură și Urba-nism "Ion Mincu" - București au prezentat în fața consilie-rilor locali un proiect de design urban și peisagistic, ce va fi demarat în Mangalia și stațiunile afe-rente.
Realizarea acestuia are la bază un acord de parteneriat încheiat de Primăria Mangalia cu instituții specializate în design urban și peisagistic, în vederea desfășurării unui proiect prin care instituțiile partenere își propun schimbarea în plan arhitectural a înfățișării Man-galiei și stațiunilor. 
În acest sens, un grup de studenți au inspectat, la sfârșitul anului trecut, toate stațiunile din zona de sud a litoralului și au identificat o serie de soluții în vederea relansării obiectivelor turistice din zona Mangaliei. Astfel, grupul de lucru din Mangalia a creat un circuit  istoric, cultural și turistic, care ar permite tuturor locuitorilor și turiștilor să descopere arta, istoria și frumusețea orașului. 
Prin aceste propuneri, s-a urmărit amenajarea zonelor principale de interes din acest circuit și transformarea acestora în spații diverse și animate destinate diferitelor activități, zone pietonale și spații verzi deosebite. În urma reamenajării propuse, în stațiunea Saturn, aceasta va deveni un spațiu coerent ce oferă un sistem de spații publice bine pus la punct cu amenajări și funcțiuni specifice în care turiștii vor avea mai multe zone pentru recreere.


Ce lucrări se vor face
"Conform strategiei de intervenție în stațiunea Venus, vor fi amenajate trasee pietonale atât în interiorul stațiunii, cât și către zona de acces a plajei și va fi creată o piațetă în zona de bazar. Tot în Venus, va fi amenajat un scuar de distribuție a circulației, vor fi montate indicatoare turistice, iar vegetația va fi pusă în valoare. Pentru stațiunile Jupiter și Cap-Aurora, specialiștii în design peisagistic s-au gândit la reamenajarea parcării existente, mai exact, 55 de locuri în Jupiter, creșterea procentajului de spațiu verde, remodelarea zonei aferente lacului, realizarea unei piațete - spațiu de socializare - legătura cu frontul de apă, organizarea unui spațiu comercial de tip linear", a explicat primarul Cristian Radu. 
El a mai spus că, în stațiunea Cap-Aurora vor fi realizate două trasee posibile: unul exclusiv pietonal, care îi conferă o ambianță aparte datorită diferenței de nivel față de plajă, iar cel de-al doilea, paralel cu traseul falezei, va însoți carosabilul rutier și astfel suportă fluxul principal al stațiunii. 
"Potrivit proiectului de reamenajare peisagistică, în stațiunea Neptun se dorește creșterea accesibilității către mare și includerea elementelor identitare culturale și naturale în trasee turistice, precum și includerea malurilor lacurilor în traseul turistic cultural și în traseul falezei prin crearea unui ponton și a altor amenajări specifice. Asemenea celorlalte stațiuni, în Olimp vor fi eliminate elementele care poluează vizual și vor fi create noi structuri peisagistice prin semnalizarea intersecțiilor, reabilitarea pavajelor, asigurarea iluminatului de siguranță și arhitectural, astfel încât turiștii să-și petreacă sejurul în condiții optime", a mai spus primarul din Mangalia.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 25 Februarie 2014
Stire din Politică-Administrație : Ședință la Primăria Mangalia
Pagina a fost generata in 0.5343 secunde