CSAT se întrunește în ședință. Iată ce subiecte sunt pe ordinea de zi

172
CSAT se întrunește în ședință. Iată ce subiecte sunt pe ordinea de zi - csat-1490078716.jpg

Articole recomandate

Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) se reunește, marți, la Palatul Cotroceni, printre subiectele de pe ordinea de zi aflându-se mandatul României pentru Summitul NATO de la Buxelles.


Săptămâna trecută, președintele Klaus Iohannis a declarat că la ședința CSAT se va discuta și despre achiziționarea corvetelor. "Nu cred că sunt probleme, dar cu siguranță asta va fi o chestiune care va fi discutată în CSAT", preciza Iohannis.


Administrația Prezidențială a anunțat că pe ordinea de zi a ședinței CSAT, care va avea loc la ora 11,00 și va fi condusă de președintele Klaus Iohannis, sunt incluse și subiecte referitoare la stadiul îndeplinirii, în anul 2016, a Programului privind transformarea, dezvoltarea și înzestrarea Armatei României până în anul 2026 și în perspectivă, precum și activitatea desfășurată de către instituțiile cu atribuții în domeniul securității naționale în 2016 și principalele obiective pentru acest an.


În cadrul reuniunii se vor mai analiza activitatea desfășurată anul trecut de către Consiliul Operativ de Securitate Cibernetică și de Centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO), precum și Planul de activitate pentru anul 2017.


Luni, purtătorul de cuvânt al președintelui, Mădălina Dobrovolschi, a precizat că desecretizarea protocoalelor dintre DNA și SRI nu se va afla pe agenda CSAT. "Nu se va afla pe agenda acestei ședințe un astfel de subiect, dar dacă vor exista solicitări punctuale la un moment dat acestea vor fi analizate și vor fi date răspunsuri în conformitate cu analizele respective", a spus Dobrovolschi.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.078 secunde