Consilierii locali din Medgidia, convocați în ședință

204
Consilierii locali din Medgidia, convocați în ședință - medgidiasedintacl-1493050040.jpg

Articole de la același autor

Aleșii locali din Medgidia se reunesc, joi, 27 aprilie, de la ora 17.00, în cadrul unei ședințe ordinare. Pe ordinea de zi se află 10 proiecte de hotărâri, printre care și aprobarea rectificării bugetului local de venituri și cheltuieli, pe anul 2017.

Totodată, aleșii vor aproba contul de încheiere al exercițiului bugetar al municipiului Medgidia, precum și al bugetelor instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul local, a bugetului fondurilor externe neram-bursabile, precum și a situațiilor financiare inclusiv anexele la acestea, pentru anul 2016.

În plus, urmează să se aprobe modificarea organigramei, statului de funcții și Regulamentului de organizare și funcționare ale Poliției Locale Medgidia.

Pe de altă parte, pe ordinea de zi se mai află și trei proiecte ce vizează vânzarea prin licitație publică a unor imobile teren, domenii private ce aparțin municipiului Medgidia. De asemenea, alte două imobile ale Primăriei Medgidia urmează să fie închiriate, unul dintre acestea urmând să fie utilizat ca depozit. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.429 secunde