Comună constănțeană, rămasă fără Consiliu Local. Primarul, singur la comandă

512
Comună constănțeană, rămasă fără Consiliu Local. Primarul, singur la comandă - gareasilviuflorentinprimarmereni-1484240180.jpg

Articole de la același autor

Primarul comunei Mereni, Silviu Florentin Gârea, de la PSD, așteaptă decizia Prefecturii Constanța prin care ar urma să se dispună organizarea de alegeri anticipate privind Consiliul Local Mereni. Până la noi ordine, șeful administrației publice locale decide singur la Mereni fără a-i mai avea alături pe consilierii locali aleși la alegerile din iunie 2016. 


La sfârșitul anului trecut, Tribunalul Constanța a admis cererea introdusă de reclamantul Florea Ciucardel și a constat, prin Hotărârea 1906/2016, dizolvarea Consiliului Local al comunei Mereni. Concret, hotărârea și motivarea ar trebui să ajungă și la Prefectura Constanța, urmând ca reprezentantul Guvernului în teritoriu să dispună prin ordin organizarea de alegeri anticipate pentru constituirea unui nou Consiliu Local. 


Potrivit primarului Silviu Florentin Gârea, Consiliul Local Mereni a fost dizolvat de drept pentru că, timp de două luni consecutive, aleșii nu s-au întrunit în ședință, deși au fost convocați în mod legal. Consiliul Local Mereni era alcătuit din 11 consilieri - cinci de la PSD, cinci de la PNL și unul de la PMP. 


"Cei de la PNL și cu cel de la PMP formau majoritatea, dar, chiar și așa, ei au decis să nu se mai prezinte la ședințele la care au fost convocați. Au lipsit la două ședințe consecutive, cele din lunile iulie și august, astfel că, în luna septembrie, s-a cerut în instanță dizolvarea de drept a Consiliului Local, iar instanța a admis cererea. Acum așteptăm motivarea și decizia prefectului pentru a se stabili în termen de 90 de zile alegeri anticipate. Am ajuns în această si-tuație, dar nu-mi fac probleme, mă descurc și fără consilierii locali. Decât niște oameni dezinteresați de pro-blemele cetățenilor, de problemele existente în comună și la nivelul administrației locale, mai bine lipsă. Aici avem probleme mari, datorii rămase de la fosta conducere. Printre altele, am constatat cu ocazia acestor coduri de ninsori că fosta conducere, fostul primar nu au alocat bani în bugetul pe 2016 pentru situații de urgență, cum au fost acestea cu înzăpezirea. Totodată, nu există absolut niciun regulament pentru situații de urgență, lucru inadmisibil", a declarat, pentru "Cuget Liber", primarul comunei Mereni, Silviu Florentin Gârea. 


El a mai adăugat că își dorește un nou consiliu cu care să poată lucra în interesul cetățenilor și nu unul care să pună bețe în roate proiectelor de la nivelul administrației publice locale. 


În altă ordine de idei, și prefectul Adrian Viorel Nicolaescu așteaptă decizia și motivarea instanței de judecată referitoare la acest caz. 


"Am verificat la juridic, dar încă nu au sosit documentele de la instanța de judecată. În momentul în care le vom avea la prefectură, vom analiza situația și vom lua o decizie", a declarat, ieri, prefectul Adrian Viorel Nicolaescu. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5172 secunde