Cei doi consilieri PD-L din CLM Constanța riscă o avertizare din partea partidului

2296
Cei doi consilieri PD-L din CLM Constanța riscă o avertizare din partea partidului - 108a42bc32d9f01c45d9cdc93156edd5.jpg
Consilierii locali constănțeni ai PD-L, Cristian Tănase și Nicolae Șandru, riscă, potrivit declarațiilor lui Florian Constantin, liderul Organizației Municipale a PD-L, o atenționare. Motivul este acela că, la cea mai recentă ședință a Consiliului Local Municipal Constanța, cei doi pedeliști au votat "pentru" proiectul de hotărâre vizând aprobarea "Planului de acțiune privind reducerea zgomotului ambiental în municipiul Constanța" în loc să se abțină, așa cum discutaseră în interiorul partidului.

Democrat-liberalii Cristian Tănase și Nicolae Șandru, aleși care activează în Consiliul Local Constanța, ar putea primi o atenționare, în cadrul ședinței Biroului Permanent Local care va avea loc joi, din cauza faptului că, așa cum reiese din explicațiile președintelui Florian Constantin, una s-a discutat la partid, alta a fost opțiunea acestora în ședința ordinară a CLM din luna august. Concret, lui Tănase și lui Șandru li s-a recomandat să se abțină în cazul proiectului de hotărâre al cărui obiect este taxarea zgomotului în municipiul Constanța și asta dat fiind faptul că, în conformitate cu declarațiile președintelui Organizației Municipale a PD-L, "această decizie necesită organizarea unui referendum pentru populație". "Este un proiect eu-ropean, nu ne putem opune, dar se puteau abține motivând votul lor cu faptul că populația trebuie consultată. Dacă vrem, totuși, o democrație directă, oamenii trebuie întrebați", a ținut să precizeze liderul democrat-liberal, fără a încerca să-și ascundă dezamăgirea față de votul celor doi aleși locali.

"Dacă nu ești bun, te duci acasă"
Mai mult decât atât, Constantin a declarat: "M-am supărat pentru că nu le-am cerut decât un lucru: demnitate". Cu toate acestea, Constantin Florian a declarat și că, pentru moment, nu consideră că votul celor doi consilieri a fost unul împotriva propriului partid, dar că va propune membrilor BPL atenționarea lor. "Va fi o atenționare, nici măcar un avertisment. Oricum, situația nu poate rămâne așa. Ei și-au dorit să fie consilieri locali, nu i-am pus eu acolo. Dacă nu ești bun, te duci acasă", a mai menționat președintele Organizației Municipale a PD-L care este, în același timp, și consilier județean.
De menționat e faptul că, dacă în Consiliul Județean Constanța, consilierii PD-L se constituie într-o opoziție deloc de neglijat în relația cu actuala administrație, respectiv cu aleșii PSD, nu același lucru se poate spune despre democrat-liberalii din CLM. Și asta pentru că, așa cum a remarcat și Florian Constantin, din cei cinci aleși
PD-L, doar doi mai votează (oarecum) în numele partidului pe care îl reprezintă, ceilalți trei - Mădălina Popa, Florin Gheorghe și Dănuț Moisoiu -, încurajând, prin vot, toate măsurile administrației Mazăre. De aici și dezaprobarea lui Constantin vizavi de poziția celor doi consilieri locali în contextul celei mai recente ședințe a CLM Constanța.
Reamintim că proiectul de hotărâre referitor la aprobarea "Planului de acțiune privind reducerea zgomotului ambiental în municipiul Constanța" prevede, printre alte acțiuni propuse, "introducerea de puncte de taxare în zonele congestionate de trafic", dar și "restricții la trecerea vehiculelor zgomotoase cu ajutorul taxelor sau a barierelor pe străzile din zonele liniștite". Așadar, atât zonele liniștite, cât și cele aglomerate vor fi supuse taxelor în scopul reducerii a ceea ce administrația locală numește "zgomot ambiental". În plus, acest plan elaborat de Primăria Constanța cuprinde acțiuni propuse pentru următorii cinci ani și va fi transmis Comisiei Europene.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 04 Septembrie 2009
Stire din Politică-Administrație : PD-L nu mai așteaptă nimic de la PSD
Pagina a fost generata in 0.3813 secunde