Ce proiecte de hotărâre au votat consilierii județeni

3111
Ce proiecte de hotărâre au votat consilierii județeni - ceproiectedehotarareauvotatconsi-1406818280.jpg

Articole de la același autor

Consilierii județeni s-au reunit, ieri, în cadrul ședinței ordinare a lunii iulie, în sala "Remus Opreanu" a Prefecturii Constanța.

Inițial, pe ordinea de zi se aflau 22 proiecte de hotărâre, însă, la începutul ședinței, vicepreședintele CJC, Cristinel Dragomir, cel care conduce ședințele CJC în lipsa președintelui Nicușor Constantinescu, a anunțat că au mai fost introduse alte cinci proiecte de hotărâre. Acest lucru i-a deranjat pe consilierii de la PDL și PNL, care, prin vocea democrat-liberalului George Măndilă, au solicitat ca, de acum înainte, să fie și ei anunțați cu cel puțin 24 de ore înainte despre proiectele care sunt introduse pe ordinea suplimentară a ședinței.

La final, toate proiectele de hotărâre au fost votate, în timp ce proiectul de hotărâre privind repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a procentului de 20% din sume defalcate din TVA, pe anul 2014, pentru susținerea programelor de dezvoltare locală și pentru proiecte de infrastructură, a fost retras.

În schimb, a fost aprobat proiectul privind repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a procentului de 20% din sume defalcate din cota de 18,5% din impozitul de venit pentru susținerea programelor de dezvoltare locală, a proiectelor de infrastructură și a programelor cu finanțare nerambursabilă pe anul 2014. În acest context, a fost repartizată suma totală de 6.195.000 lei la 35 de localități din județul Constanța.

De asemenea, printre altele, aleșii județeni au votat proiectul de hotărâre privind stabilirea cuantumului chiriei pentru imobilele ce vor fi închiriate de către Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sf. Apostol Andrei" din Constanța, în calitate de administrator al acestora. Drept urmare, medicii veniți din țară, care lucrează la Spitalul Județean, vor plăti o chirie cuprinsă între 168 și 178 lei pentru un apartament cu două camere. Pentru un apartament cu trei camere, se va plăti suma de 270 lei.

Consilierii județeni au mai aprobat, ieri, și proiectul de hotărâre privind stabilirea unor tarife, taxe și taxe speciale. Conform documentului aprobat de aleșii județeni, prețul biletelor de acces la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC) a fost majorat. Astfel, prețul standard al unui bilet de acces la MINAC este de 20 de lei, elevii/studenții plătesc un tarif de 7 lei, iar pensionarii vor achita 10 lei. Totodată, la Edificiul Roman cu Mozaic, Muzeul Histria, Cetatea Histria, Monumentul Triumfal Adamclisi și Muzeul Adamclisi, tariful standard al unui bilet este de 10 lei, pensionarii plătind contravaloarea tichetului de acces 7 lei, iar elevii și studenții - câte 5 lei. Doar în sediul Muzeului și Edificiului Roman cu Mozaic, taxa de vizitarea este cuprinsă între 25 de lei, 15 lei pentru pensionari și 10 lei pentru elevi sau studenți. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2619 secunde