Ce criterii trebuie să îndeplinească un candidat PNL la alegerile de anul viitor

127

Articole de la același autor

Consiliul Național al PNL a adoptat, vineri, criteriile de integritate pe care trebuie să le îndeplinească cei care vor candida la alegerile de anul viitor. Ele au fost adoptate cu majoritate de voturi. S-au înregistrat un vot împotrivă și o abținere.

Cele 10 criterii fac referire la: Lustrație (să nu fi fost membru sau colaborator al fostei Securități și să nu fi fost dovedit ofițer acoperit și să nu fi deținut funcții retribuite în aparatul de conducere al Partidului Comunist Român, la orice nivel); Traseism (să nu-și fi schimbat apartenența politică astfel încât să fie candidat pentru al treilea partid politic, altfel decât prin fuziuni); Nepotism (să nu fi angajat în funcții în cadrul instituțiilor publice pe care le-a condus soția, soțul, rude sau afini de gradul 1); Contractele și relația cu statul (să nu fie implicate în afaceri sau contracte cu instituția pentru care candidează sau în instituții din subordinea acesteia); Fals în declarații (să nu aibă nereguli sau falsuri constatate prin decizii definitive în declarația de avere sau de interese); Incompatibilitate și conflict de interese (să nu se afle sub efectul unei decizii definitive de incompatibilitate sau conflict de interese), Atitudini discriminatorii (să nu fi avut declarații sau atitudini rasiste, șovine, xenofobe sau discriminatorii), Datorii la buget (să nu înregistreze datorii la bugetul local - persoană fizică), Plagiat (să nu fi fost dovedit prin decizie judecătorească definitivă că a obținut diplome sau alte titluri prin plagiat) și Probleme penale (l să nu fi fost condamnat definitiv pentru o infracțiune de corupție sau pentru infracțiuni comise cu violență l să nu fi fost condamnat definitiv pentru alte infracțiuni cu intenție l să nu fi început împotriva sa urmărirea penală pentru fapte de corupție sau infracțiuni comise cu violență l să nu fi fost trimis în judecată pentru alte infracțiuni comise cu intenție l să nu se afle într-o măsură preventivă - arest, arest la domiciliu sau control judiciar pentru orice infracțiune cu intenție).

Aceste criterii și standarde de selecție sunt valabile pentru alegerile locale, dar și pentru alegerile parlamentare de anul viitor. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3705 secunde