Care va fi soarta cinematografului Republica. Investiții de milioane într-un nou proiect

1834
8
Care va fi soarta cinematografului Republica. Investiții de milioane într-un nou proiect - cinemarepublica8-1380469720.jpg

Articole de la același autor

Clădirea unde a funcționat fostul cinematograf Republica ar putea deveni, din nou, un simbol al orașului Constanța după ce acesta va fi transformat într-un modern centru pentru tineret.

În momentul de față, reprezentanții Consiliului Județean Constanța caută constructor care să realizeze această investiție. Astfel, la data de 10 octombrie va avea loc licitația pentru lucrările de execuție a investiției de bază pentru proiectul "Centrul multifuncțional edu-cativ pentru tineret". Valoarea estimativă este de șapte milioane lei fără TVA. Potrivit proiectului, durata lucrărilor este de 12 luni de la data ordinului de începere a lucrărilor. Agenții economici interesați de lucrare pot depune oferte până pe data de 10 octombrie, ora 10.00, urmând ca acestea să fie deschise, în aceeași zi, la ora 12.00.

Fostul cinematograf "Republica" se află în centrul municipiului Constanța, pe una dintre cele mai circulate și vizitate artere, Bulevardul Ferdinand. Încă de la începutul funcționării, în anul 1962, cinematograful "Republica" a devenit o marcă de renume printre unitățile de acest gen, un reper important al culturii constănțene. În momentul de față, clădirea și interiorul se află într-o stare degradantă și numai reabilitarea completă ar putea să dea o altă ima-gine.

Potrivit proiectului, care vizează reamenajarea clădirii unde va funcționa noul "Centru multifuncțional educativ pentru tineret", va avea parter și două etaje.

Interiorul va cuprinde un cinemato-graf, o sală de conferințe, sală de spectacole, simulatoare și laboratoare, astfel că cei care vor executa lucrarea vor trebui să construiască lojă pentru spectatori, ecran de cinema, să extindă actuala scenă și să construiască o scară de beton pentru accesul la etaj. Fațada principală a centrului va fi de tip perete vitrat, realizat din sticlă securizată. Pereții exteriori vor fi termoizolați cu polistiren de 10 cm, plasă de fibră de sticlă și tencuială de exterior, culoarea albă, iar tâmplăria folosită va fi din aluminiu natur.

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă promovarea și valorificarea patrimoniului cultural și arhitectonic din zonă, în vederea stimulării creșterii economico-sociale locale și regionale, creării de noi locuri de muncă, în contextul protejării mediului înconjurător și asigurării dezvoltării durabile.

Reabilitarea vizează consolidarea clădirii, supraetajarea parțială, înlocui-rea finisajelor degradate, dotarea și modernizarea fostului cinematograf, respectiv realizarea noilor compartimentări pentru funcțiunile necesare.

Finanțarea proiectului se va realiza din fonduri europene, Consiliul Județean Constanța aprobând în urmă cu ceva timp și bugetul proiectului, pentru care asigură cheltuielile legate de derularea proiectului, reprezentând cofinanțarea solicitantului de minimum 2% din valoarea cheltuielilor eligibile, cheltuielile neeligibile, inclusiv TVA-ul aferent.

Noua instituție va purta numele regretatului actor de film, constănțeanul Jean Constantin.

Comentează știrea

un cititor
30 septembrie 2013
un ziar lesinat

Nu intelegem ce cauta acest articol la rubrica : politica " . De la o vreme . acest ziar este din ce in ce mai lesinat . Sunt evitate problemele care framanta judetul si tara . Toate articolele se limiteaza la simple stiri , fapt care demonstreaza ca ziarul duce lipsa de ziaristi talentati .

bula
30 septembrie 2013
este politica!

foarte simplu: suma e jenant de mare si ii va fi data politic unui jmecher care va folosi mai putin de jumatate pentru lucrarea respectiva.

FONDURI UE
30 septembrie 2013
FONDURI UE

Acum este momentul: In 2013 Fondurile Europene NERAMBURSABILE se Acorda si la noi la fel de Usor ca in statele membre ale Uniunii Europene! Iata cum obtii fonduri europene pentru afacerea ta in doar 2 luni si 17 zile. Aflii mai multe detalii pe site-ul:www.fondurieuropenenerambursabile.ro

FONDURI EUROPENE
30 septembrie 2013
FONDURI EUROPENE NERAMBURSABILE

Cum poti castiga 3000 de euro lunar crescand prepelite intr-un spatiu de numai 20mp? Iata cum Afacerea ta cu Prepelite devine profitabila in doar 60 de zile si iti aduce 1100 lei,la fiecare 125 lei investiti in productie. Detalii pe:www.crestereaprepelitelor.ro

FONDURI EUROPENE
30 septembrie 2013
FONDURI EUROPENE NERAMBURSABILE

Iata cum Afacerea ta cu Ciuperci devine profitabila in doar 170 de zile si iti aduce la o micro-ferma de 100 mp amenajata pe 3 nivele, 80-100 kg ciuperci/mp/an, la 7-8 lei/kg obtii un profit de 23.000euro pe an. Pentru mai multe detalii vizitati:www.cultivareaciupercilor.ro

un speriat
30 septembrie 2013
interesant

Și face și Mazăre o pasarelă în fața cinematografului ca să nu îl lase pe Nicușor singur...Cum își bat ăștia joc de un oraș întreg. Nene Nicușor te rugăm frumos fă și pentru noi un cinema mare și frumos. Că doar nu faci pe banii tăi

Gabu
1 octombrie 2013
Lesinat a fost din totdeauna ca si opinia publica din Constanta

Ce sa mai vorbim despre stirile care incep cu "Tot mai multi..." Orasul asta a incaput pe mainile ticalosilor si datorita inexistentei mass-mediei de opozitie.

Răspuns la: un ziar lesinat
Adăugat de : un cititor, 30 septembrie 2013
Nu intelegem ce cauta acest articol la rubrica : politica " . De la o vreme . acest ziar este din ce in ce mai lesinat . Sunt evitate problemele care...
Dan
2 octombrie 2013
!!!!!!!!

Sa speram ca iese conform proiectului, dar tare mi-e teama de vreo'' bomba '' in care se v-a vinde alcool,tutun si dansuri erotice. Ca imediat apare si regele Momo cu vreo cinci ametite deghizat in cine stie ce nazbatie.Si degeaba apoi ,o sa incerce ala cu ochii mici si cas la gura sa ne explice ca el a taiat panblica pentru cu totul altceva.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3209 secunde