Care sunt averile noilor primari constănțeni (I)

1483
2
Noii veniți pe scena politică, cei care au reușit să îi detroneze pe primarii cu vechime aflați la conducerea unor administrații locale importante, își încep mandatele cu declarații de avere aproape goale. Pentru că în cazul edilului Constanței, Radu Mazăre, fostul prefect al județului, Claudiu Palaz, a remarcat diferențe considerabile în ceea ce privește averea de la începutul mandatului și cea din prezent, Cuget Liber va prezenta, astăzi, "avuțiile" a șapte dintre noii primari.

Orașele cu edili noi

Singura rubrică completată în declarația de avere a primarului localității Murfatlar, Valentin Saghiu este cea privind veniturile pe anul fiscal precedent. Saghiu amintește, aici, de banii primiți în urma desfășurării activității de administrator în cadrul unei companii, adică suma de 12.000 de lei. De asemenea, edilul a fost răsplătit și pentru activitatea de consilier superior la Consiliul Județean Constanța, evitând să precizeze ce sumă i-a fost alocată. Saghiu este președinte al organizației PSD Murfatlar, precum și administrator al companiilor Heracris Investment SRL și REV SRL.

Edilul localității Ovidiu, George Scupra, deține o casă de 300 de metri pătrați pe care a achiziționat-o în 2010 și un autoturism Audi A6 din 2007. Primarul are o datorie la bancă de 5.000 de euro. În martie 2012, Scupra a vândut un autotu-rism Seat Leon contra sumei de 6.500 de euro. Venitul său pe anul fiscal precedent se ridică până la 47.600, fără a preciza însă sursa banilor. La momentul semnării declarației de avere, în aprilie, 2012, primarul orașului Ovidiu ocupa funcția de manager în cadrul SC Groupama Asigurări SA.

Primarul orașului Băneasa, Ion Marin, are un teren agricol de șapte hectare, un apartament de 82 de metri pătrați și un autoturism Tico din 1998. Din activitatea desfășurată ca șef de birou la Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța, Marin a obținut un venit de 58. 346 de lei.

Edilul municipiului Mangalia, Cristian Radu, are un teren agricol de peste 10.000 de metri pătrați, cumpărat în 2007 și un apartament la Constanța de 82 de metri pătrați. Radu deține și un autoturism BMW seria 5, din 2010, iar în 2012 a vândut un alt auto-turism pentru care a obținut 25.000 de euro. Primarul are două conturi bancare ce însumate depășesc 30.000 de lei. Din salariul primit pentru perioada în care a lucrat la Garda Financiară și cel al soției, venitul anual al familiei Radu se ridică la 100.000 de lei. La aceasta se adaugă suma obținută din închirierea apartamentului de la Constanța.

Foști primari reveniți pe scaun

Cel care a înlocuit-o pe Mariana Mircea la conducerea administrației locale Cernavodă, Gheorghe Hânsă, are două terenuri la Cernavodă ce însumate trec de 8.000 de metri pătrați, precum și un apartament, tot aici, de 62 de metri pătrați. Hânsă mai deține un teren în Tulcea, de 1,7 hectare, precum și un autoturism Skoda din 2008. Din închirierea apartamentului din Cernavodă, acesta a obținut un venit anual în valoare de aproxi-mativ 10.000 de lei. La această sumă se adaugă pensia în valoare totală de 18.612 lei și indemni-

zația de consilier în cadrul CL Cernavodă, în valoare de 4.800 de lei. Hânsă este administrator la SC Acro Consultia SRL Constanța și mediator în cadrul unui birou care desfășoară activitate în acest domeniu.

Primarul comunei Horia, Gigel Sava, are trei terenuri agricole de aproximativ 14 hectare și un autoturism Renault Laguna din 1996. Din activitatea desfășu-rată în cadrul administrației locale, Sava, precum și soția sa au obținut un venit anual de peste 27.000 de lei. La acestea se adaugă suma de 20.000 de lei obținută din activitatea agri-colă.

Primarul comunei Ciobanu, Tudorel Gurgu, are în localitate un teren de 900 de metri pătrați, o casă și un spațiu comercial, fiecare de câte 165 de metri pătrați. Familia Gurgu are bijuterii de aur în valoa-re de 5.500 de euro, iar venitul anual al membrilor acesteia trece 8.500 de lei. Gurgu este administrator la SC MIR & AMT SRL și președinte al organizației PDL Ciobanu. 

Comentează știrea

Vasile
7 august 2012
Sa va vad

daca veti izbuti cu averea lui Adrian stan,edilul din Techirghiol.Dar nu va luati dupa declaratia de avere!

legal
7 august 2012
ani

cum administratori de firma.incompatibili,

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.3451 secunde