Biroul Politic Național al PNL se reunește luni, înainte de consultările de la Cotroceni

60
Biroul Politic Național al PNL se reunește luni, înainte de consultările de la Cotroceni - pnl-1498389250.jpg
Biroul Politic Național al PNL se va reuni luni, 26 iunie a.c., începând cu ora 12.00 la sala grupului parlamentar din Camera Deputaților.


La ședința BPN vor lua parte membrii Biroului Executiv, președinții filialelor județene, precum și parlamentarii PNL.

Șeful statului a chemat luni, la Cotroceni, partidele parlamentare, pentru consultări în vederea desemnării viitorului premier.

Partidul Național Liberal este chemat la discuții de către Klaus Iohannis la ora 16:00.


Președintele Klaus Iohannis a declarat vineri la Bruxelles că va testa majoritatea din Parlament, după ce, în urma consultărior cu partidele, va desemna o persoană pentru funcția de premier care va merge în plen, pentru a cere votul de încredere aleșilor. Astfel, șeful statului sugerează că este posibil ca PSD-ALDE să nu aibă majoritate absolută în Parlament, după ce 241 de aleși au votat moțiunea de cenzură, iar unele voturi au venit și de la alte partide decât PSD și ALDE. Astfel, după aceste calcule, coaliția pare să se îndepărteze de majoritatea de cel puțin 232 de aleși.

Întrebat, concret, cum va testa majoritatea din Parlament, Klaus Iohannis a spus:

" O să rezolv această problemă foarte repede. Voi desemna o persoană, acea persoană va desemna o listă de miniștri, iar Parlamentul votează. Asa se procedeaza conform Constituției. Președintele nu poate să facă altceva decât să asculte toate părțile și să tragă concluziile. Acelea se verifica pe real în Parlament.", a spus președintele.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.2507 secunde