Baconschi propune înființarea unui muzeu al comunismului și comasarea Institutului Revoluției Române

322
Baconschi propune înființarea unui muzeu al comunismului și comasarea Institutului Revoluției Române - teodorbaconschi-1310385594.jpg
Prim-vicepreședintele PDL,Teodor Baconschi, a anunțat astăzi la finalul ședinței BPN al partidului că PDL va susține proiectul asumat de el pentru înființarea unui muzeu al dictaturii comuniste și comasarea unor institute de profil între care cel al Revoluției Române condus de Ion Iliescu.
"Am primit de la cercetători ai memoriei comuniste acest proiect, mi l-am asumat și l-am propus spre adoptare (...) Reamintesc faptul că printre recomandările acelui raport (de condamnare a comunismului, n.r.) se număra și înființarea unui astfel de loc, loc al memoriei, al pedagogiei pentru noile generații", a spus Baconschi. El a menționat că, pe lângă muzeu, va fi necesar un centru de documentare destinat informării publice și cu "acces neîngrădit". Drept sediul propus, Baconschi a invocat hala Filaret din Capitală.
"Costurile financiare vor putea fi compensate atât prin punerea în vânzare a biletelor, cât și prin reorganizarea administrativă a unor instituții care gestionează și astăzi memoria comunismului și care de multe ori se suprapun", a mai explicat liderul PDL.
Ministrul a avansat ideea reorganizării institutelor de profil finanțate din bani publici și comasarea acestora, precum Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România sau Institutul Revoluției Române, înființat de Ion Iliescu.
"Sunt mai multe astfel de instituții publice care au fiecare câte un program propriu de cercetare, nu au o dimensiune publică și nici pedagogică, lucrează în circuit închis și în același timp consumă bani publici având același obiect de activitate", a menționat Baconschi.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8257 secunde