Primarul Cristian Radu:

"Alimentarea orașului Mangalia cu gaze naturale a fost un angajament asumat"

777

Articole de la același autor

Situația privind confortul locuitorilor din Mangalia s-a schimbat cu mult în bine în ultimii trei ani. Dacă în trecut, au fost nevoiți să stea iarna în frig din cauza luptelor politice, astăzi, peste o mie de consumatori sunt deserviți de societatea care a realizat investiția privind racordarea la gazele naturale.

Primăria municipiului Mangalia și Megaconstruct SA au organizat, vineri, în sala de Consiliu a municipalității, o conferință de presă cu ocazia recepției finale a lucrărilor privind înființarea sistemului de distribuție a ga-zelor naturale în mu-nicipiul Mangalia și stațiunile Saturn, Venus, Cap Aurora, Jupiter, Neptun și Olimp.

Pe lângă edilul Cristian Radu, la eveniment au fost prezenți directorul firmei Megaconstruct, Cătălin Ivan, secretarul de stat în Ministerul Energiei, IMM-urilor și Mediului de Afaceri, Mihai Albulescu, dar și alți invitați din cadrul administrației locale.

Proiectul privind înființarea sistemului de distribuție a gazelor naturale în municipiul Mangalia și stațiunile aferente a debutat exact în 2012. De altfel, acesta a și fost o promisiune cu care edilul Cristian Radu a câștigat mandatul de primar.

"Alimentarea orașului cu gaze naturale a fost un angajament asumat. Nu ascund faptul că sunt foarte fericit deoarece am reușit să-l duc la bun sfârșit cu toate că au existat multe dificultăți în realizarea lui. Astăzi, aproape toate centralele termice din oraș sunt racordate la rețeaua de gaze, iar multe locuințe individuale sunt încălzite cu acest tip de combustibil", a spus primarul Cristian Radu.

Pe de altă parte, este posibil ca, până la sfârșitul anului, toate instituțiile publice să fie racordate la rețeaua cu gaze.

Prezent la eveniment, printre altele, secretarul de stat în Ministerul Energiei, Mihai Albulescu a spus că, momentan, există la minister un proiect, fiind posibil ca, anul viitor, prețul gazelor să scadă.

La rândul său, directorul Megaconstruct, Cătălin Ivan, a spus că, practic, iarna aceasta va fi a treia în care centralele termice vor funcționa cu gaz. "În același timp cu investiția din Mangalia am demarat lucrări de racordare la rețea în comuna 23 August unde acestea s-au și finalizat, urmând să continuăm la Costinești și, ulterior, la Limanu. Pentru derularea proiectului de la Mangalia s-a reușit colaborarea perfectă între Ministerul Energiei - Primărie și Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei. Bineînțeles, o mare contribuție au avut-o vecinii bulgari de la care ne-am racordat, iar în acest sens, ne-am bucurat de spri-jinul ambasadorului României la Sofia, Anton Păcurețu", a spus Cătălin Ivan, directorul Megaconstruct.

În altă ordine de idei, se caută soluții pentru ca, mai multe localități din județul Constanța să fie branșate cu ușurință, una dintre acestea fiind realizarea unor conducte magistrale.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5137 secunde