Adio maidanezi de pe străzile Constanței! Cât plătește primăria pentru câinii comunitari

4175
12
Adio maidanezi de pe străzile Constanței! Cât plătește primăria pentru câinii comunitari - cainifarastapan3-1492093031.jpg

Articole de la același autor

Constănțenii nu ar trebui să-și mai facă probleme în privința câinilor comunitari, deoarece Primăria Constanța a semnat contractul de achiziție a serviciului de capturare, transport, adăpostire și alte opera-țiuni sanitar-veterinare pentru câinii fără stăpân de pe domeniul public din municipiul Constanța cu societatea "Green Life Recycling".

Această firmă a fost singura care a făcut o ofertă pentru contractul de achiziție, iar în urma analizei s-a constatat că îndeplinește toate condițiile impuse în caietul de sarcini. Chiar dacă, inițial, au existat mici întârzieri până la semnarea efectivă a contractului cu societatea "Green Life Recycling", recent, Primăria Constanța a făcut public documentul.

Termenul de derulare a serviciului va fi de maxim 12 luni de la data semnării și înregistrării contractului. Potrivit documentului, contractul încetează și continuarea sa nu va mai fi necesară în situația în care se vor soluționa toate problemele privind organizarea și funcționarea serviciului propriu prin înființarea noului compartiment, respectiv angajarea personalului de specialitate, dar și autorizarea adă-postului ce urmează să fie construit de Primăria Constanța. Valoarea contractului încheiat cu societatea "Green Life Recycling" este de 501.600 lei fără TVA.

În ceea ce privește prețurile unitare pentru fiecare operațiune, pentru capturare și transport se va plăti 60 de lei/preț unitar/câine capturat, pentru microcipare - 13 lei/preț unitar/câine, iar pentru hrană/întreținere 4 lei/câine/zi. Tratamentele obligatorii cum ar fi deparazitarea internă și externă plus vaccinul antirabic vor costa 35 de lei pentru un singur câine, iar tratamentele specifice 50 lei. O sterilizare are un preț de 65 lei, eutanasierea va fi 40 lei, iar neutralizarea - 35 lei.

În plus, conform contractului se estimează ca într-o lună să se captureze și să se transporte aproximativ 150 de câini, să fie microcipați 150 și să fie hrăniți tot 150 de câini cărora să li se asigure și tratamentele obligatorii.

Din document mai reiese că trebuie asigurate tratamente specifice pentru 50 de câini pe lună, sterilizarea (pentru câinii care pleacă spre adopție) a aproximativ 75 de animale, eutanasierea a 75 de câini și neutralizarea tot pentru 75 de câini.

În altă ordine de idei, primarul Decebal Făgădău spune că speră ca anul acesta să fie rezolvată definitiv problema privind serviciul propriu al primăriei pentru gestionarea câinilor fără stăpân.

Pe de altă parte, edilul a anunțat că se va construi un nou adăpost pentru câinii fără stăpân pe strada Caraiman și că nu se va miza pe eutanasierea câinilor decât în cazuri extreme, atunci când sunt grav bolnavi. 

Comentează știrea

12 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
UN DULAU
14 aprilie 2017
saracii patrupezi

maidanezii nu au nicio vina. daca sunt atat de multi, sunt din cauza noastra. MIZERIE, NEPASARE,SARACIE. avem de invatat de la ei. au invatat sa traverseze pe pasaj de pietoni, sa umble si sa se apere in familie, sa manance moluste din mare dupa furtuna si multe altele. 3 maidanezi sunt mai destepti decat 100 de constanteni. daca ar fi fost castrati civilizat de acum 20 de ani ,azi nu mai era un subiect care apare de 50 de ori pe an in gura presei. populatia lor putea sa fie stabilizata, dar nu cu incapabili si banditi in capul orasului. HINGHERII DACA TOT AU REAPARUT DUPA 50 DE ANI AR TREBUI SA INCEAPA CU CASTRAREA PARLAMENTARILOR A SENATORILOR A RUDELOR SI PRIETENILOR LOR. PENTRU BUNUL MERS AL TARII ERA CU MULT MAI FOLOSITOR. dupa ce am ajuns o tara de nivelul Bangladesului, acum ne laudam cu exterminarea unor animale nevinovate. AU MUSCAT 0,0001 DIN POPULATIE, MARE SCOFALA, DAR PENTRU MIILE DE MORTI SI RANITI DE CATRE SOFERI BENGOSI DECE NU SE IAU ACELEASI MASURI? UN SOFER IDIOT,BEAT OMOARA UN OM SI-I LUAM 3 LUNI PERMISUL ,IAR UN CAINE CARE MUSCA PT A SE APARA ESTE EUTANAZIAT. UNDE ESTE LOGICA?

m t
14 aprilie 2017
la masa

pofta buna la masa pascala cu carne de caine maidanez.

plm
14 aprilie 2017
oo!

Cam mult 60 pentru capturare.Cu 30 dati la ciori dispar toti in 3 zile.asta daca de azi nu ajung in farfuriile romanilor.

Recicling
14 aprilie 2017
Caini vagabonzi

Si din pieile lor ce se va confectiona......?

sever
14 aprilie 2017
.............

bine ca aveti vaccin antirabic pt caini,caci eu când am avut nevoie dupa o muscatura, mi-au spus la urgenta ca nu au nici antitetanos nici antirabic. asta "in conditiile in care" ,cum le place comentatorilor analfabeti sa se exprime, bolile respective sunt letale 100%. a trebuit sa fac apel la o posta rapida sa le aduca din alta tara pe care noi o dam exemplu de inapoiata......

Avraam
14 aprilie 2017
Gargara psd-ista

Nu tot Fagadau, ne-a promis inca din anul 2015, disparitia firelor de pe stalpii de curent electric???Chipurile acestea vor fi "ingropate"...

Gogu
14 aprilie 2017
O dată jeg, toată viața jeg!

Puneți mâna și faceți anchete jurnalistice legat de modul execrabil în care se fac afacerile cu primăria! Mâncatul de rahat este la îndemâna oricui! Un jurnalist care se respectă nu scrie mizerii d-astea instigatoare la crimă. Evoluați, ce dracu!

BOBY VEGAS
14 aprilie 2017
maidanezii

Terminati cu prostiile si manipulare a cata oara sa va spun ..ma refer la voi asa zisa presa scrisa si audio-rv etc. Dau in scris ca maidanezii din constanta nu vor disparea niciodata ..mai mult ca sigur voi ziaristii ..cei din televiziuni a se traduce cocine tv .o sa dispareti automat ..vor veni alte vremuri si voi veti fi istorie injurati de toata lumea ..

MIMI
14 aprilie 2017
idiot

O VOM CONFECTIONA PE MA-TA

Răspuns la: Caini vagabonzi
Adăugat de : Recicling, 14 aprilie 2017
Si din pieile lor ce se va confectiona......?
doxi
14 aprilie 2017
alt idiot

Sigur ca nu vor disparea. Raman latraii ca tine :)))

Răspuns la: maidanezii
Adăugat de : BOBY VEGAS, 14 aprilie 2017
Terminati cu prostiile si manipulare a cata oara sa va spun ..ma refer la voi asa zisa presa scrisa si audio-rv etc. Dau in scris ca maidanezii din...
12 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8744 secunde