4 milioane de euro alocate pentru amenajarea parcului Evergreen din Mangalia

406
1
4 milioane de euro alocate pentru amenajarea parcului Evergreen  din Mangalia - patrumilioanedeeuromangaliac3-1424007810.jpg

Articole de la același autor

Municipiul Mangalia va avea unul dintre cele mai frumoase parcuri din județul Constanța. Zilele trecute, Consiliul Local Mangalia

a aprobat în ședința de îndată realizarea proiectului Evergreen. Acest proiect, depus la instituțiile de resort imediat după ce a fost votat, se referă la un parc amplasat pe locul fostei stații de betoane de pe strada Portului, care se va întinde pe o suprafață totală de 28.148 mp.

Potrivit reprezentanților Primăriei Mangalia, municipalitatea își propune să realizeze aici locuri de joacă pentru copii, alei pietonale și pentru agrement, piste pentru biciclete și role, precum și puncte de belvedere. Și, așa cum îi stă bine unui parc, cea mai parte din suprafață va fi acoperită cu arbori și vegetație, iar restul proiectului prevede alei și amenajări specifice. Spațiul va fi destinat exclusiv recreerii, nefiind permise activitățile comerciale. Valoarea întregului proiect depășește patru milioane de euro, din care doar 2% contribuție din bugetul local, restul sumei provenind din fonduri europene.

În luna decembrie a anului trecut, consilierii locali din Mangalia au adoptat proiectul de "Modernizare și amenajare a zonei turistice centrale în Municipiul Mangalia", respectiv sistematizarea Aleii Teilor, pe porțiunea dintre strada Vasile Pârvan și Hotel President.

Lucrările, finanțate din bani europeni, vor cuprinde refacerea pavajului cu dale din granit, crearea de locuri de joacă, amenajarea de spații verzi, modernizarea utilităților publice și amenajarea unui punct de observație, cu sistem de iluminat și mobilier urban.

"Teii, simbolul acestei alei, vor rămâne pe poziții, nefiind afectați de lucrările de reamenajare. Asupra acestora se va interveni doar prin acțiuni de toaletare a coroanei", a precizat primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu.

Pe de altă parte, în această perioadă, în sudul litoralului, vor demara alte două proiecte cu fonduri UE. Este vorba despre reabilitarea și modernizarea falezelor Neptun-Olimp și Mangalia-Saturn. Termenul stabilit pentru finalizarea tuturor acestor proiecte este 31 decembrie 2015. 

Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
26 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4302 secunde