Puterea religiilor

458
Puterea religiilor - putereareligiilor-1487166733.jpg

Articole recomandate

Un creștin, un musulman și un evreu vorbesc despre puterea religiilor propri. Creștinul:

- Știu că religia mea e cea adevărată, căci aveam o secetă teribilă în țară și era să mor împreună cu familia, când am făcut rugăciuni și atunci s-a întâmplat miracolul: în timp ce toată câmpia era sub soarele arzător, pe terenul nostru cădea o ploaie torențială. Totul de jur împrejur ardea sub soare și pe terenul meu ploua. Datorită acestui lucru, familia mea și cu mine ne-am salvat.

Musulmanul:

- Știu că religia mea e cea adevărată, căci eram în deșert și m-a surprins o furtună de nisip. Era să murim eu și cămila mea acoperiți de dune. Abia puteam respira când s-a întâmplat miracolul. Întregul deșert era o furtună de nisip, dar în jurul meu și al cămilei mele a fost un calm total. Așa am ajuns până la o oază și ne-am salvat.

Evreul:

- Știu că religia mea e cea adevărată, căci mă plimbam în jurul casei mele într-o sâmbătă și am găsit un portmoneu pe jos, plin cu bani, dar fiind sâmbătă nu puteam să mă aplec să-l iau. Atunci s-a întâmplat miracolul: peste tot era sâmbătă, dar în jurul meu s-a făcut brusc vineri…

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Joi, 16 Februarie 2017
Stire din Fun : Legi pentru studenți
Miercuri, 15 Februarie 2017
Stire din Fun : Cu ce se laudă bărbații
Miercuri, 15 Februarie 2017
Stire din Fun : Organizare de nota 10
Miercuri, 15 Februarie 2017
Stire din Fun : Furt pe față
Miercuri, 15 Februarie 2017
Stire din Fun : Google răspunde
Marţi, 14 Februarie 2017
Stire din Fun : Geniul
Marţi, 14 Februarie 2017
Stire din Fun : Altă întrebare!
Sâmbătă, 11 Februarie 2017
Stire din Fun : Bei și uiți de tine…
Pagina a fost generata in 1.1783 secunde