Cioc! Cioc Cioc!

La poarta raiului, Sf. Petru șade cu cheile în mână, ca de obicei, plictisit. De multă vreme nu a mai venit niciun drept credincios să intre în rai, doar câțiva golănași care se făceau că nu știu unde le e locul. Cum stătea el așa își zicea în sinea lui: "Doamne, ce vremuri trăim! Oare chiar nu mai există niciun om care să fi fost cinbstit în lumulița asta… de o lună nu am mai deschis porțile pentru nimeni!" – și ofta supărat, în timp ce își mai arunca un ochi în jos, spre viermuiala vremelnică de pe pământ. Totuși, el își aștepta cu speranță musafirii!

La un moment dat aude cioc! cioc!... Deschide poarta, se uită, nimeni........hm!

Mai trece un timp scurt și iar cioc! cioc! cioc! ...iese... nimeni...

- Măi să fie, careva are chef de joacă!

După scurt timp, iarăși aude cioc! cioc!... iese... nimeni....

- Cred că sunt drăcușorii ăia de jos și fac mișto de mine!

Își ia scăunelul și se așază lângă poartă cu mâna pe clanță. Iar aude cioc! cioc!... deschide brusc poarta și vede un tip care alerga iute de tot de la poarta raiului.

- Aloooooo!! Ce tot bați și fugi ca disperatul înapoi?? Poate nu te mai primesc deloc!!

- Eu chiar nu vreau să fac asta, dar sunt unii care mă tot resuscitează.....