Noi date istorice despre Constanța

Zona Casa de Cultură, amplasată pe un imens cimitir

1580
4

Articole de la același autor

Echipa de muncitori care sapă pe strada Călugăreni, în zona Casei de Cultură din Constanța, au făcut, ieri după-amiază, o descoperire șocantă: au dat peste o parte dintr-un craniu uman și o mandibulă. Alarmați, au sunat imediat la 112 și i-au alertat pe polițiști.

La fața locului, pe strada Călugăreni, în dreptul numărului 25, au ajuns atât specialiști criminaliști din cadrul Poliției Constanța, dar și arheologul Constantin Chera, din cadrul Muzeului de Arheologie și Istorie Națională, pentru a stabili vechimea oaselor.

"În primă etapă, oasele vor fi analizate de arheologi, care ne vor anunța, ulterior, dacă se impune să demarăm și noi o investigație", ne-a declarat Carmen Șerbănescu, purtător de cuvânt al Poliției Constanța.

Toate indiciile arată, însă, că oasele descoperite aparțin unui tomitan îngropat creștinește, în urmă cu mai bine de un mileniu jumătate. Oasele - respectiv o parte din craniu, mandibulă și o parte dintre oasele scheletului superior (brațe) - au fost găsite la o adâncime de aproximativ 1,5 metri, lângă mai multe bucăți de lemn, care cel mai probabil aparțin unui sicriu, consideră arheologul.

"Oasele datează cel mai probabil, din secolele IV-V d.Hr.. Nu putem spune cu exactitate, căci nu am găsit niciun obiect la care să mă raportez pentru datarea precisă", a adăugat specialistul.

De altfel, nu a fost scoasă din pământ decât partea superioară a scheletului, cea descoperită, pentru restul nu s-au mai făcut săpături. "Nu se impune să scoatem în întregime scheletul, le mai lăsăm oase și generațiilor viitoare, să le re-descopere", a afirmat specialistul, în spirit de glumă. Reluând tonul serios, a precizat însă că procedurile nu o impun. "De altfel, scheletul a mai fost descoperit și în urmă cu 50 de ani, când s-au făcut lucrări la conducta de apă atunci, și acesta este motivul pentru acum s-a descoperit doar o parte din craniu. Restul a fost scos atunci, iar acum, cu ocazia lucrărilor, muncitorii s-au abătut puțin de la vechiul traseu și au mai descoperit o parte din schelet", a adăugat arheologul.

Trei tipuri de morminte în zonă

Descoperirea nu este o noutate pentru zona respectivă a Constanței - zona Casa de Cultură -, a subliniat arheologul Constantin Chera. Și asta pentru că, din datele colectate până în prezent, și săpăturile făcute în trecut, inclusiv la solicitările venite din partea celor care și-au ridicat case, toată zona a fost un imens cimitir.

"Ne aflăm într-o zonă de necropolă antică a vechiului oraș Tomis, extrem de întinsă, dacă ne gândim că este aproximativ un kilometru până la Bulevardul Ferdinand, unde sunt zidurile exterioare. În toată această zonă - la intersecția dintre Alexandru Lăpușneanu și I. L. Caragiale, pe străzile Castanilor, Călărași, Călugăreni - au mai fost descoperite morminte. De exemplu, pe strada Călărași au fost descoperite morminte din perioada elenistică, de incinerație, unde există semne evidente că trupurile au fost incinerate la fața locului. De asemenea, au mai fost găsite morminte precum acesta de acum, simplu, de înhumație, iar pe străzile Călugăreni și Călărași, la capetele dinspre Spitalul Județean, au fost găsite camere din lespezi de piatră, un fel de cavouri", a afirmat arheologul Constantin Chera. 

Comentează știrea

Parvan
22 august 2013
orbul gainilor

Decat sa umblati dupa cai verzi pe pereti, mai bine ati vedea cate gropi nesupravegheate de arheologi se fac zilnic in Constanta si cum se distrug dovezi masive de patrimoniu arheologic valoros.Directia de patrimoniu condusa de o domnisoara paralela cu indatoririle de serviciu, se teme masiv sa nu-l deranjejze pe primar, care are drept sa sape fara autorizatie oriunde. La fel si popa de la arhiepiscopie!!!Asra e adevarul si dincolo de el, nu mai speculati oase si ulcele, pentru ca Chera se ocupa cu senzationalul de la OTV, nu cu arhelologia de fond.

noni
22 august 2013
corect

Am cunoscut pe cineva care cand a construit casa, a gasit vase din ceramica, obiecte din fier si nu a chemat arheologii ca sa nu ii opreasca lucrarea, le-a aruncat.dupa ce le-a distrus, pe blat, fara nici o remuscare. Nu am apucat nici macar sa le cer pentru mine, macar sa nu fie distruse. Cate astfel de situatii au fost si vor mai fi ?

eu
22 august 2013
Lipsa de interes pentru istorie

Pe cine sa intereseze oale, oase si ulcele? Nu avem respect pentru noi, cei din prezent, dar pentru istorie? In plus, doar nu o sa ne cramponam in niste pietre si cioburi, sa ne stricam afacerile.

gicu
22 august 2013
bravo

mare cacat... hotelul ibis e construit pe ruine. irish pub la fel. plus alte banci si hoteluri din zona... in orice tzara civilizata, se face stop joc, si se conserva zona. la noi se da spaga, si se trece cu buldozerul. neamtul ar face moarte de om ptr. orice bucata de ciob, cacatl de roman isi bate joc.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.7509 secunde