Ziua Unirii Principatelor Române, marcată la Constanța și Mangalia

256

Articole de la același autor

Forțele Navale Române au pregătit, ieri, ceremonii militare și religioase, dedicate împlinirii a 158 de ani de la înfăptuirea Zilei Unirii Principatelor Române în Constanța, Mangalia, Tulcea și Brăila. La Con-stanța, ceremonia a început la ora 11.00, în Piața "Ovidiu", iar la Mangalia, la ora 10.00, la Complexul monumental din Piața Republicii.

De asemenea, reprezentanții Forțelor Navale au participat la activitățiile organizate de Ministerul Apărării Naționale în garnizoana București, începând cu ora 09.30, la Monumentul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza de pe Dealul Patriarhiei.

Unirea Principatelor Române, cunoscută ca Mica Unire, a avut loc la 24 ianuarie 1859, prin dubla alegere a colonelului Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Principatelor Unite ale Moldovei și Țării Românești. Acesta a fost actul de constituire al Statului Național Unitar Român modern, care a generat în perioada următoare transformarea și modernizarea profundă a principalelor instituții publice românești. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7465 secunde