Utilaje de deszăpezire din județele vecine pentru drumarii din Constanța

2377
Utilaje de deszăpezire din județele vecine pentru drumarii din Constanța - 23noiembriedeszapezire-1416745408.jpg

Articole de la același autor

Reprezentanții Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România au precizat că județul Constanța este unul dintre județele unde încă nu a fost încheiat un contract pentru deszăpezire. 
 

La nivelul Constanța a fost încheiat un contract cu SC Teloxim Con SRL, iarna trecută, dar între timp a fost reziliat. "Pentru cele trei loturi, încă din luna iunie a acestui an, s-au deschis proceduri de achiziție publică la care ori nu au existat ofertanți, ori ofertele prezentate nu erau eligibile. Astfel, pentru secțiile Constanța și Tulcea menționăm că existau contracte de deszăpezire semnate cu SC Teloxim Con SRL, dar din cauza incapacității tehnice și financiare a acestei societăți comerciale, Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța a fost nevoită să rezilieze contractele", au adăugat reprezentanții. Iar din iunie până în prezent au tot fost organizate licitații, dar fără succes până în prezent. Următoarea licitație este programată pe 11 decembrie. 


Lipsa unei firme care să asigure întreținerea curentă pe timp de iarnă și intervențiile în cazuri de urgență nu înseamnă că drumurile naționale din Constanța vor rămâne înzăpezite! "Menționăm că, la această dată, pe loturile pentru care încă nu s-au finalizat procedurile de achiziție publică, activitatea de întreținere curentă pe timp de iarnă va fi asigurată cu utilaje proprii, prin redistribuirea sau mărirea razei de acțiune a utilajelor de la secțiile de drumuri naționale apropiate", au mai precizat reprezentanții CNADNR.

Marin Dima, șeful DRDP Constanța, a precizat pentru "Cuget Liber", faptul că la Constanța și Tulcea au fost realocate deja utilaje de la Brăila, Ialomița și Călărași, unde au fost încheiate contracte cu prestatori privați. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3321 secunde