Trei rezoluții pentru pentru viitorul Europei

139
Trei rezoluții pentru pentru viitorul Europei - treirezolutiipentruviitor-1487327476.jpg

Articole de la același autor

Pentru a-și crește capacitatea de acțiune, a recăpăta încrederea cetățenilor și a întări economia zonei euro față de șocurile externe, UE trebuie să folosească deplin Tratatul de la Lisabona. Dar pentru a merge mai departe, UE are nevoie să se reformeze fundamental. Acesta a fost mesajul cheie în cele trei rezoluții care explorează viitorul Uniunii Europene, aprobate joi de Parlamentul European.

Prima rezoluție, redactată de Mercedes Bresso (S&D, IT) și Elmar Brok (PPE, DE) se concentrează pe cum ar putea fi folosit la maximum Tratatul de la Lisabona. Textul propune, printre altele:

- Consiliul de miniștri trebuie să se transforme într-o adevărată a doua cameră legislativă, iar configurațiile sale să devină organisme pregătitoare așa cum sunt comisiile parlamentare;

- Fiecare stat membru ar trebui să prezinte cel puțin trei candidați, de ambele sexe, pentru rolul de comisar;

- Consiliul ar trebui să utilizeze doar votul prin majoritate calificată, acolo unde tratatele permit, pentru a evita blocarea unor proiecte legislative importante și pentru a accelera procesul legislativ;

- Un Consiliu permanent al miniștrilor apărării ar trebui creat pentru a coordona politicile de apărare ale statelor membre.

"Uniunea Europeană nu are nevoie de o revoluție populistă. Are nevoie de pace și trebuie să se adapteze nevoilor timpurilor noastre, aceasta însemnând să facă față provocărilor democrației, să ofere protecție socială, fiscală, ecologică pentru cetățeni, să apere dreptul la siguranță într-un context internațional foarte degradat, respectând obligațiile noastre morale față de vecinii noștri", a spus Bresso.

"Cetățenii așteaptă soluții de la Europa și sunt dezamăgiți pentru nu văd niciun răspuns venind din partea ei. Acest lucru este evident într-o perioadă cu multe provocări, însă sunt multe probleme pe care nu le putem rezolva decât împreună. Tratatul de la Lisabona oferă multe posibilități pentru a face UE mai eficientă, responsabilă și transparentă, care nu au fost încă exploatate", a spus Brok.

Rezoluția a fost aprobată cu 329 de voturi la 223 și 83 de abțineri.

A doua rezoluție, redactată de Guy Verhofstadt (ALDE, BE), are în vedere modalități de progres dincolo de instrumentele existente și sugerează diferite reforme la Tratatul de la Lisabona, în domeniile guvernanței economice, politicii externe, drepturilor fundamentale și transparenței. De exemplu:

- Sugerează crearea unui ministru de finanțe UE și a unui mandat pentru Comisie de a formula și a pune în practică o politică economică comună UE, susținută de un buget pentru zona euro;

- Reamintește că Parlamentul European ar trebui să aibă un singur sediu;

- Propune reducerea numărului de comisari UE, inclusiv reducerea numărului de vicepreședinți ai Comisiei la doi;

- Se consideră că cetățenii UE din fiecare stat membru ar trebui să poată vota direct candidații partidelor politice europene la funcția de Președinte al Comisiei, printr-o listă de partid europeană.

"Aceste rapoarte schițează felul în care ar trebui să arate o Uniune și mai perfectă. Ele nu propun integrarea europeană doar de dragul ei. Odată ce aceste rapoarte vor fi adoptate, întrebarea este: ce urmează? Știu că putem avea o Uniune Europeană puternică, influentă, respectată, simultan cu democrații locale și naționale înfloritoare. De fapt, cred că una nu este posibilă fără cealaltă", a spus Verhofstadt.

Rezoluția a fost aprobată cu 283 de voturi la 269 și 83 de abțineri.

În a treia rezoluție, Reimer Böge (PPE, DE) și Pervenche Berès (S&D, FR) propun apropierea și mai mare a economiilor din zona euro și întărirea lor față de șocuri externe. Ei subliniază o strategie de convergență finanțată de un buget specific pentru zona euro, finanțat de statele membre și disponibil conform unor condiții foarte clare. Propunerile principale sunt:

- O capacitate fiscală reprezentată de Mecanismul European de Stabilitate (ESM) și o capacitate specifică suplimentară pentru zona euro, finanțată de membrii săi ca parte din bugetul UE;

- Un Fond Monetar European (dezvoltat gradual din ESM) cu capacități adecvate de împrumut și creditare și un mandat clar de a absorbi șocurile economice;

- Un cod de convergență: cinci ani pentru a îndeplini criteriile de convergență în fiscalitate, piața muncii, investiții, productivitate, coeziune socială

- Guvernanță: un rol mai mare pentru Parlamentul European și parlamentele naționale, combinarea funcțiilor președintelui Europgrup și ale comisarului pentru afaceri economice și monetare, plus un ministru de finanțe și pentru trezorerie în cadrul Comisiei Europene.

"Stabilizarea zonei euro ar fi în interesul Uniunii Europene în ansamblu. Propunerile noastre vor reprezenta baza pentru orice negociere viitoare cu alte instituții europene. Experții Fondului Monetar Internațional au răspuns, de asemenea, pozitiv, arătând un mare interes față de ideile noastre", a spus Böge.

"La 60 de ani după semnarea Tratatului de la Roman, spiritul părinților fondatori ai Uniunii Europene trebuie reaprins. Crearea unui buget pentru zona euro ar fi un mare pas înainte în acest sens, într-un moment în care nevoia de a păstra integritatea euro este mai urgentă ca oricând. Prin solidaritatea cu statele membre aflate în crize excepționale, absorbirea șocurilor macroeconomice care pot afecta zona euro și promovarea convergenței, un astfel de instrument ar putea ajuta la folosirea deplină a potențialului monedei, contribuind la creșterea ocupării forței de muncă în Uniune", a spus Berès.

Rezoluția a fost aprobată cu 304 voturi la 255 și 68 de abțineri.

Toate aceste propuneri sunt parte dintr-un pachet care prezintă poziția Parlamentului privind viitorul UE, în pregătirea celei de-a 60-a aniversări a Tratatului de la Roma. (I.T.C.)

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.0528 secunde