TRAGEDIE în Constanța: și-a ucis viitoarea mireasă, după care s-a spânzurat

1045
4

Articole de la același autor

Sfârșit tragic pentru un cuplu de îndrăgostiți din județul Constanța: el, recent întors din Germania, a înjunghiat-o de mai multe ori pe tânăra care urma să-i fie mireasă, după care s-a spânzurat. Prin gestul lui, a lăsat fără mamă un băiețel de nici doi anișori. 


Localnicii din satul constănțean Dunăreni (ce aparține de comuna Aliman) s-au îngrozit, ieri dimineață, când au aflat vestea că în comunitatea lor micuță a avut loc o crimă îngrozitoare. Iar prota-goniștii - Costel Țiripan, de 29 de ani, și Mihaela Șteflea, de 17 ani, doi tineri pe care-i știau liniștiți, îndrăgostiți și cu gânduri să se căsătorească în curând. 


Fata - înjunghiată de cel puțin 10 ori!
Descoperirea macabră a fost făcută, în jurul orei 6,30, de tatăl bărbatului. Acesta lucrează ca paznic la un magazin de lângă locuință, astfel că în noaptea de 22 spre 23 aprilie nu a fost acasă, fiind de serviciu. La întoarcere a avut un șoc: fiul lui era spânzurat, la intrarea în magazie, iar în dormitorul acestuia, iubita lui zăcea într-o baltă de sânge. 


Alertați, polițiștii din Aliman, polițiștii criminaliști și de la Serviciul Investigații Criminale, coordonați de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, au ajuns în scurt timp la fața locului. Din primele cercetări, concluzia oamenilor legii a fost că au de-a face cu o crimă urmată de o sinucidere. În locuință a fost găsit și un scaun rupt, cu care anchetatorii presupun că bărbatul a lovit-o pe tânără; de altfel, pe trupul neînsuflețit al acesteia au fost găsite numeroase urme de violență. Ulterior, a înjunghiat-o de cel puțin zece ori, în zona pieptului, pentru ca apoi să iasă din casă și să se spânzure în ușa magaziei. 


Deocamdată, oamenii legii au doar supoziții, bazate, ce-i drept, pe anii de experiență. Vor stabili cu certitudine care a fost cauza decesului celor doi abia după efectuarea necropsiei. 


Aveau planuri de nuntă
Cât privește motivul care a dus la această tragedie, rudele îndurerate ridică din umeri! Nu știu ca cei doi iubiți să se fi certat, ba din contră, aveau planuri de nuntă. Costel Țiripan lucra de mai mulți ani, în construcții, în Germania și venea acasă de sărbători. Într-una din aceste vizite a cunoscut-o pe Mihaela, de loc din comuna Rasova, și a început o frumoasă relație. Nu a contat nici faptul că tânăra, în vârstă de 17 ani, avea un băiețel de aproape doi anișori, dintr-o relație anterioară. 


Bărbatul ajunsese în țară pe 11 aprilie, iar cei doi au petrecut sărbătorile pascale în Rasova, împreună cu familia fetei, spun vecinii, și cu o zi înainte de tragedie plecaseră la Dunăreni, pentru a sta și cu familia băiatului, în perioada rămasă până când acesta urma să se întoarcă în Germania. "Bine că băiețelul a rămas la părinții ei și nu l-au luat cu ei! Asta mai lipsea, să asiste la grozăvia asta!", au adăugat cei care i-au cunoscut. 


De altfel, localnicii din Rasova au fost șocați, ieri, când au aflat de cele întâmplate. "Era o frumusețe de fată, cuminte. E drept, nu a terminat opt clase, a rămas însărcinată, căci a păcălit-o unul mai mare, de prin comuna Aliman. Dar era o fată atât de frumoasă, nici nu-mi vine să cred ce s-a întâmplat!", ne-au spus vecinii.


Potrivit anchetatorilor, având în vedere felul în care a fost găsit trupul neînsuflețit al victimei, numărul mare de lovituri, este posibil ca gelozia să fi fost mobilul crimei. 


"Ar fi trebuit să sărbătorească ziua fiului său!"
Îndurerați, apropiații Mihaelei au postat mesaje de adio pe o rețea de socializare: "Dumnezeu să-mi odihnească nepoata și să-i bucure sufletul, ea să vegheze de sus asupra copilului lăsat îndurerat ce o așteaptă să vină la el! Judecata mare să primească de la Dumnezeu cel ce a hotărât pe viața ei!", transmite una dintre rude. Un alt prieten mărturisește: "Astăzi (n.r. ieri, 23 aprilie) ar fi trebuit să sărbătorească ziua fiului său. Așa își propusese, chiar se pregătise. Mihaela, Dumnezeu să te ierte!". 


Trupurile celor doi au fost transportate la morgă, pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cu exactitate a cauzelor celor două decese. 


Comentează știrea

honey
24 aprilie 2014
violenta barbatilor e irationala

multi barbati sunt niste brute , fiinte violente care cred ca doar batand ,omorand si sinucigandu se rezolva problemele lor existentiale si frustrarile

Invata Engleza
24 aprilie 2014
INVATA ENGLEZA

Acum poti invata Limba Engleza printr-o metoda unica in Romania testata pe zeci de mii de oameni.Iata cum poti invata Limba Engleza in 21 de zile.Afli mai multe detalii pe site-ul: www.invetiengleza.ro

FONDURI UE
24 aprilie 2014
FONDURI UE

''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''........................Acum este momentul: In 2014 Fondurile Europene nerambursabile se Acorda si la noi la fel de Usor ca si in celelalte state membre ale Uniunii Europene! Iata cum obtii fonduri europene pentru afacerea ta in doar 2 luni si 17 zile. Afli mai multe detalii pe site-ul:Fonduri Europene Nerambursabile Ro'''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''.................................

vivi
1 mai 2014
sa zicem ca merita

din surse sigure stiu ca numai cuminte nu era. a venit omul acasa si a gasit-o cu boli venerice. a dus-o la dr dar probabil i- apus capac vestea ca ea a papat toti banii trimisi din munca cinstita. poate o bataie sora cu moartea era de ajuns, nu neaparat moartea insasi. dar na, de bataie scapa, si facea la fel. sper ca citesc si fetele iubarete articolul, sa le mai sara cheful de banii gelosilor

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6013 secunde