Te-a prins Poliția cu șprițu-n bot la volan? Ce faci ca să nu îți agravezi situația

800
2
Te-a prins Poliția cu șprițu-n bot la volan? Ce faci ca să nu îți agravezi situația - teaprins-1425321181.jpg

Articole de la același autor

Specialiștii Antidrog spun că au metode prin care îi pot prinde pe șoferii care se urcă la volan deși s-au drogat. Iar pentru că unele droguri pot persista și șase luni în organism, șansele sunt cu atât mai mari ca tinerii consumatori de droguri și șoferi să se aleagă cu dosare penale.

"Aparatul Drager 500 este deținut de Centrul Antidrog Constanța. De câte ori ne solicită acest lucru Poliția Rutieră sau alte structuri, noi putem să venim să facem o testare antidrog. Mai exact, se prelevează o probă de salivă din cavitatea bucală, se introduce în aparat și

într-un interval de 10 minute se emite acest protocol, pe care Poliția Rutieră îl poate folosi, după care persoana este condusă la Medicina Legală și, în baza rezultatelor, poate fi deschis un dosar de cercetare penală", a precizat Cosmin Guriță, din cadrul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog al județului Constanța.

"La acest comportament vă alegeți cu o încătușare"

Însă, de obicei, cei care consumă substanțe halucinogene obișnuiesc și să bea, după care se urcă la volan. Polițiștii rutieri spun că nu au prins nicio reprezentantă a sexului frumos până acum.

"În asemenea cazuri, este foarte dificil să te opui la ceea ce ți se întâmplă. În sensul că ești depistat, vei fi testat, după caz, fie pentru droguri, fie pentru alcool și vei fi însoțit la o unitate medicală. Pedeapsa pentru conducerea unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice sau droguri este de la 1-5 ani sau amendă penală. Însă până în prezent nu s-a aplicat de către instanță amenda penală. Nu mai este o scuză nici faptul că ești la prima abatere, din contră. Ne-am întâlnit cu cazuri de salt pe locul din dreapta. Polițistul vine la mașină și constată că autovehiculul nu are șofer. Credeți-mă că nu funcționează! Șoferul nu face decât să agraveze situația. Cei care sunt mai dinamici coboară din mașină, închid autovehiculul și se așază în fund pe bordură. La acest comportament vă alegeți cu o încătușare. Următorul pas, după depistarea în trafic, este solicitarea de a sufla în aparatul etilotest. Dacă rezultă o valoare mai mare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, ați câștigat un drum gratuit la spital cu mașina Poliției. La unitatea medicală vi se va solicita să vă supuneți probelor de sânge. Acolo iar intervin scuzele șoferilor. Brusc, le e frică de ace. Nici asta nu funcționează. Sunteți obligați să vă supuneți recoltării probelor de sânge. Cine nu vrea, va săvârși infracțiunea de refuz de a se supune recoltării, pentru care, culmea, pedeapsa e aceeași", le-a explicat inspectorul principal George Munteanu, șeful Biroului Accidente Rutiere din cadrul Serviciului Rutier Constanța, studenților de la Universitatea "Ovidius".

Bomboane cu… lichior!

"Nu puteți să consumați atât oțet încât să iasă un rezultat pozitiv în sânge. Doar dacă beți un litru, ceea ce nu este cazul. Cât despre lichiorul din bomboane, dacă ai mâncat-o acum și ești oprit în trafic, ai dreptul să-i soliciți polițistului rutier să îți clătești gura cu apă, spre exemplu, și să așteptați 15 minute până la testare și nu sunt probleme. Dar numai în aceste cazuri. Dacă ai consumat un litru de țuică, credeți-mă că acele 15 minute nu ajută la nimic. Dar, pentru o bomboană cu lichior nu se alege nimeni cu dosar penal", a conchis inspectorul principal George Munteanu. 

Comentează știrea

burdy
3 martie 2015
Oferta lucru!

Oferta locuri de munca in toate localitatile! Veti descoperi ca tot mai multi oameni lucreaza cu noi, pentru ca le-am pus la dispozitie imediat dovada platii si contract legal! A inceput deja trimiterea castigurilor! Aceasta oferta NU e joc piramidal si NU e MLM! Munciti lejer, 3 ore pe zi, ca operator online, cu castiguri de 300 dolari lunar! Detalii va expediem dupa ce trimiteti textul "Info" la adresa de email: [email protected]

EscorteDinRomania.ro
21 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0662 secunde