SCANDALUL ȘPĂGII DE LA MEDICINA LEGALĂ CONSTANȚA / Ce măsuri ia Spitalul de Urgență în cazul lui Alexiu Emil

387
SCANDALUL ȘPĂGII DE LA MEDICINA LEGALĂ CONSTANȚA / Ce măsuri ia Spitalul de Urgență în cazul lui Alexiu Emil - emilalexiugf6-1484926646.jpg

Articole de la același autor

Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Constanța a luat act de ordonanța de reținere pentru 24 de ore a inculpatului Alexiu Emil, asistent în cadrul Serviciului de Medicină Legală, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și tentativă de înșelăciune. După ce instanța va comunica în mod oficial către unitatea sanitară rezoluția în dosarul sus-menționat, conducerea unității sanitare va lua măsurile legale care se impun.

Reamintim că, în urma mai multor sesizări, în luna decembrie 2016 la nivelul SCJU a fost constituită o Comisie Disciplinară care analizează activitatea asistentului Alexiu Emil în cadrul Serviciului de Medicină Legală.

De asemenea, a fost sesizat Ordinul Asistenților Medicali în cazul asistentului Alexiu Emil, iar începând cu data de 8 decembrie 2016, acesta nu mai activează la Serviciul Județean de Medicină Legală Constanța, fiind detașat pentru o perioadă de 60 de zile la Serviciul de Anatomie Patologică din cadrul spitalului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.0868 secunde