S-a triplat numărul incendiilor la autoturisme în acest an

149
S-a triplat numărul incendiilor la autoturisme în acest an - satriplat-1462553004.jpg
Numărul incendiilor la autoturisme s-a triplat în acest an, față de aceeași perioadă a anului trecut. Din analiza statistică oferită de pompieri, reiese faptul că de la începutul anului 2016 și până în prezent s-au înregistrat 20 de incendii la autoturisme, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2015, când s-au înregistrat șase incendii. 


Una din cauzele principale izbucnirii unui incendiu la bordul unei mașini este scurtcircuitul electric care apare, de cele mai multe ori, din cauza improvizațiilor efectuate la instalațiile electrice, neizolarea corespunzătoare sau chiar îmbătrânirea rețelei de conductori electrici. 


O altă cauză a izbucnii unui incendiu poate fi supraîncălzirea prin frecarea la sistemele de frânare (plăcuțe de frână, saboți, discurile de ambreaj), dar și scurgerile de combustibil în urma unui accident rutier sau chiar în urma unei defecțiuni la sistemul de alimentare cu combustibil al autoturismului. În scopul evitării unor evenimente nedorite, Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Dobrogea" al județului Constanța recomandă cetățenilor respectarea unor măsuri menite a le proteja viața, familia și bunurile. "Înainte de a pleca cu mașina, verificați apariția unor eventuale scurgeri de carburanți sau lubrifianți, dar și perioada de garanție a stingătorului din dotarea autoturismului. 


Nu recurgeți la improvizații ale instalațiilor electrice. În situația în care observați deficiențe în acest sens, mergeți imediat la un service autorizat. Dacă pe timpul deplasării simțiți miros de încins sau vedeți fum, opriți imediat mașina în afara spațiului carosabil, evacuați persoanele și eventualele bagajele din autoturism și anunțați de urgență evenimentul, apelând numărul unic pentru apeluri de urgență 112", sunt câteva dintre sfaturile oferite de inspectorii ISU "Dobrogea". 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7418 secunde