Reuniune a șefilor criminalității organizate din sud-estul Europei, în România

218
1
Reuniune a șefilor criminalității organizate din sud-estul Europei, în România - reuniune-1506260230.jpg

Articole de la același autor

Poliția Română, Ambasada Statelor Unite ale Americii și Fundația Hanns Seidel au organizat cea de-a XIV-a Reuniune anuală a șefilor structurilor de combatere a criminalității organizate din Europa de Sud-Est. Evenimentul a avut loc în perioada 19 – 22 septembrie, la Sibiu, și a reunit experți din domeniul prevenirii și combaterii criminalității organizate, atât la nivel strategic, cât și operațional, din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, Ministerului Public, Serviciului Român de Informații.


Pe parcursul celor patru zile, experții în combaterea criminalității organizate au avut o serie de dezbateri, întâlniri bilaterale și evaluări pe teme de actualitate, precum tendințe în domeniul traficului de persoane și migrației ilegale, combaterea terorismului, combaterea traficului de droguri și a narco-terorismului, situația actuală a criminalității informatice și amenințările asupra domeniului de afaceri.


Inspectoratul General al Poliției Române reamintește că Reuniunea anuală a șefilor structurilor de combatere a criminalității organizate din sud-estul Europei reprezintă un reper important al agendei activităților de cooperare polițienească internațională. "În actualul context de securitate, demersurile întreprinse de România, inclusiv la nivelul întăririi parteneriatelor cu principalele organizații polițienești internaționale, consolidează tot mai mult rolul de pilon de stabilitate și securitate al țării noastre în regiune", afirmă reprezentanții Poliției Române.


Comentează știrea

Ion
25 septembrie 2017
Halal jurnalisti!

Deci titlul ne spune ca s-au intilnit mafiotii, sefii criminalitatii organizate, iar textul ne spune ca s-au intilnit polltistii, sefii combaterii criminalitatii.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5615 secunde