Radu Mazăre a scăpat de controlul judiciar

321
Radu Mazăre a scăpat de controlul judiciar - mazare-1481108974.jpg
Înalta Curte de Casație și Justiție a respins astăzi contestația DNA împotriva deciziei de revocare a măsurii controlului judiciar în cazul lui Radu Mazăre, iar decizia este definitivă. Este vorba despre dosarul în care fostul primar al Constanței este acuzat de luare de mită, pentru ca firma afaceristului Avraham Morgenstern să fie favorizată pentru obținerea unui contract.

În rechizitoriul întocmit de procurori se arată că, Radu Mazăre, în calitate de primar al Municipiului Constanța, a lansat, la începutul anului 2011, programul de construire locuințe modulare grupate în Campusul Social "Henri Coandă", aprobat prin hotărâre de CL. Pe fondul demarării acestui proiect, inculpatul Avraham Morgenstern, în calitate de reprezentant al unei societăți comerciale, a dorit să își asigure câștigarea licitației ce urma să fie organizată.

În cursul anului 2011, "omul de afaceri i-a remis primarului municipiului Constanța, Mazăre Radu Ștefan, suma totală de 175.000 de euro, pentru ca acesta să-i faciliteze câștigarea licitației ce avea ca obiect contractul de construire a campusului social, în valoare de 40.964.030 lei fără TVA (circa 10 milioane de euro)", spun procurorii DNA. Potrivit anchetatorilor, "din suma totală de 175.000 de euro, 95.000 de euro au fost transferați către contul personal al primarului Mazăre Radu Ștefan și 80.000 de euro către contul pus la dispoziție de fratele său Mazăre Alexandru, ambele fiind deschise la o bancă din Israel".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Miercuri, 07 Decembrie 2016
Stire din Eveniment : GRAV ACCIDENT RUTIER. Sunt două victime
Pagina a fost generata in 1.1389 secunde