Procurorii DNA Constanța cer ca Nicușor Constantinescu să fie arestat preventiv
Articole de la același autor
Astăzi, procurorii DNA Constanța au cerut înlocuirea controlului judiciar cu măsura arestării preventive față de Nicușor Constantinescu, președintele Consiliului Județean Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă continuată. Propunerea a fost înaintată Curții de Apel Constanța, ca urmare a faptului că Nicușor Constantinescu a încălcat repetat una din obligațiile impuse, aceea de a se prezenta la instanța de judecată ori de câte ori era chemat. În referatul de înlocuire a măsurii controlului judiciar cu măsura arestării preventive reiese că "de la data de 29 martie 2016 până în prezent, inculpatul, cu rea credință, a lipsit de la toate termenele de judecată, motivând faptul că este nedeplasabil ca urmare a unei intervenții la picior, fiind internat la Sanatoriul Balnear Techirghiol. Instanța de judecată chiar a încercat să îl audieze pe inculpat în incinta sanatoriului, dar acesta din urmă nu a fost de acord. Deși inculpatul pretindea că nu se putea deplasa, până în prezent acesta a părăsit de mai multe ori Sanatoriul Balnear Techirghiol pentru a-și rezolva diverse probleme personale. De exemplu, la data de 14 mai 2016, inculpatul Daniel Constantinescu a participat la 25 de ani de la absovirea facultății, implicându-se foarte activ în organizarea evenimentului. Mai mult, într-o publicație locală au fost publicate fotografii realizate în aula facultății, în care inculpatul apare poziționat pe unul dintre cele mai de sus rânduri ale sălii". Din referatul procurorilor se desprinde conluzia că, în perioada respectivă, Nicușor Daniel Constantinescu a fost perfect capabil din punct de vedere fizic să se deplaseze în afara sanatoriului când interesele personale i-au dictat-o, însă a refuzat de mai multe ori să se prezinte în instanță pentru a participa la procedura în cadrul căreia chiar el a instistat să fie audiat.
Articole pe aceeași temă
Miercuri, 16 Decembrie 2015
Joi, 10 Decembrie 2015
Miercuri, 09 Decembrie 2015
Joi, 29 Octombrie 2015
Miercuri, 09 Septembrie 2015
Joi, 27 August 2015
Marţi, 28 Iulie 2015
Vineri, 18 Decembrie 2015