Procuror de la DNA Constanța, "executat" de CSM

2118
Procuror de la DNA Constanța,

Mâine, 15 noiembrie, plenul  Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) va discuta contestația formulată de procurorul Beatrice Șișman împotriva hotărârii Secției pentru procurori prin care a fost respinsă propunerea procurorului general al României cu privire la numirea sa în funcția de procuror șef al Serviciului Teritorial Constanța din cadrul Direcției Naționale Anticorupție.

În motivarea hotărârii emise de Secția pentru procurori s-a reținut faptul că, în urma susținerii interviului și a prezentării planului de management, ar fi rezultat faptul că procurorul Șișman nu a demonstrat că ar întruni abilitățile necesare unei funcții de conducere, "atât la nivelul cunoștințelor teoretice, cât și al deprinderilor practice privind managementul, comunicarea și principiile care guvernează activitatea procurorilor din cadrul Ministerului Public".
Decizia, cu adevărat surprinzătoare, emisă de Secția pentru procurori la data de 19 mai 2011, a fost atacată de procurorul Șișman, aceasta apreciind-o ca fiind netemeinică și nemotivată.


Ce a susținut procurorul Șișman în contestația sa?
Beatrice Șișman, care a ocupat funcția de procuror șef al DNA Constanța, prin delegări succesive, din data de 26 octombrie 2010, a spus că, în cadrul susținerii interviului, nu i s-a solicitat să facă o prezentare a proiectului de management întocmit și atașat propunerii procurorului general al României, iar întrebările adresate "nu au fost de natură a determina crearea unei opinii obiective și per-tinente cu privire la cunoștințele teo-retice, dar mai ales practice referitoare la management, comunicare și princi-piile care guvernează activitatea pro-curorului din cadrul Ministerului Public". Mai mult, procurorul Șișman este de părere că motivarea hotărârii contestate nu conține o expunere concretă a carențelor constatate.
Se pare că vechimea procurorului Șișman, de 13 ani și trei luni, la momentul interviului, faptul că nu a fost sancționată disciplinar în ultimii trei ani, iar la ultima evaluare a activității profesionale a fost apreciată cu ca-lificativul "foarte bine" nu au cântărit absolut deloc în fața Secției pentru procurori, care era hotărâtă să o "pice" la acest examen.

Dictatură pe față în CSM!
Din nota realizată de procurorul Constantin Micu, directorul adjunct al Direcției Resurse Umane și Organizare, fost procuror la Constanța, aflăm că decizia Secției pentru procurori "își păstrează, referitor la interviu, o mar-jă de apreciere ce nu poate fi rediscutată, evaluarea unui candidat fiind mai complexă, vizând și unele aspecte necuantificabile. Astfel, prin natura sa, controlul ulterior al unui interviu este inadmisibil, practica judiciară fiind cvasiunanimă în sensul că nici instanța de judecată nu se poate substitui unor comisii specializate în cazul contestării probei orale".
Cu alte cuvinte, nu contează ce părere are procurorul general al României și cum a fost văzută activitatea procurorului luat în discuție până la acel moment, dacă Secției de procurori nu i-a plăcut de fața procuro-rului Șișman nimeni din România, nici vreo instanță de judecată, nici președintele României de-ar inter-veni, nu are vreo putere de a le schimba decizia.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2346 secunde