Cum a dat popa sutana pe zeghe…

Preotul paroh din Cotul Văii a fost prins de poliție și va fi judecat în stare de arest preventiv

1428
Preotul paroh din Cotul Văii a fost prins de poliție și va fi judecat în stare de arest preventiv - bba14759ddc7050c9c10c800ee3d00ca.jpg
Preotul paroh din Cotul Văii, care a înșelat mai mulți enoriași pe numele cărora a scos din bănci peste 200.000 de euro și a fugit cu banii în Italia, a fost reținut de polițiștii clujeni pe 21 iulie, în timp ce se ascundea într-o localitate din județ. Valentin Petrea era dat în urmărire națională și internațională pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri și înșelăciune.
Ieri, preotul a fost prezentat magistraților Curții de Apel pentru judecarea recursului privind măsura arestării preventive pentru 29 de zile luată de Tribunalul Constanța. Deși s-a ascuns mai bine de trei ani, părintele cere să fie judecat în stare de libertate pe motiv că nu constituie pericol public și este om cu frica lui Dumnezeu. Mai mult, preotul a promis că se angajează spiritual să mediteze la răul săvârșit.
Procurorul nu a fost însă de aceeași părere, arătând că popa a înșelat 17 enoriași și membri ai familiei pe care i-a păcălit spunându-le că nu vor fi decât giranți, făcând însă 43 de credite bancare pe numele lor. După ce a încasat de la bănci peste 200.000 de euro, părintele și-a luat sutana la subraț și a fugit în Italia, unde s-a ascuns până la sfârșitul lunii iulie.
Judecătorii Curții de Apel au respins recursul și au dispus judecarea lui Valentin Petrea în stare de arest. Amin!
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în anul 2004, preotul paroh din Cotul Văii a convins mai mulți enoriași să-i încredințeze buletinele de identitate și să semneze, în calitate de giranți, mai multe contracte de credit pentru nevoi personale, încheiate de către preot în nume propriu. În realitate, oamenii au semnat, fără să știe, contractele de credit pe numele lor, însă banii, peste 37.000 de euro și 5 miliarde de lei vechi, au fost luați de popă.
La un an după semnarea actelor, băncile care au acordat banii și-au dat seama că au fost păcălite și au început să depună plângeri penale împotriva preotului și a contabilei parohiei, care a falsificat toate adeverințele de salarizare depuse la solicitarea creditelor.
În luna ianuarie 2006, preotul Valentin Petrea a luat toți banii și numeroase obiecte de cult din biserică și a fugit în Italia, abandonându-și soția și cei doi copii.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6068 secunde