Preoți români arestați în Grecia după ce au furat moaștele Sf. Haralambie

877
2
Preoți români arestați în Grecia după ce au furat moaștele Sf. Haralambie - haralambie-1444238199.jpg

Articole recomandate

Situație de-a dreptul incredibilă în Grecia, cu turiști români în rol principal. Patru pelerini din țara noastră, dintre care doi erau și preoți, au fost arestați, potrivit presei locale, după ce au încercat să fure moaștele Sfântului Haralambie, informează b1.ro. Mai exact, mâna stângă a Sfântului. Toți suspecții au fost prinși, iar moaștele au fost înapoiate mănăstirii.

Lovitura ar fi fost dată, scrie presa din Grecia, de doi preoți români, veniți în pelerinaj la Mănăstirea Spileo, la moaștele Sfântului Haralambie.

Unul le-a distras atenția călugărilor mănăstirii, în timp ce al doilea a luat mâna stângă a Sfântului și a fugit. La scurt timp după ce au desco-perit dispariția relicvelor sfinte, călu-gării au anunțat oamenii legii. În mai puțin de jumătate de oră, suspecții au fost prinși, iar moaștele au fost înapoiate mănăstirii. Iar magistrații eleni s-au mișcat și mai repede. În doar 48 de ore de la comiterea infracțiunii, românii erau trimiși și în judecată.

Hoții făceau parte dintr-un grup de 40 de turiști din Hunedoara și București.

Sfântul Haralambie este cel mai bătrân mucenic dintre cei prăznuiți de creștini și fost episcop al cetății Magnezia din Asia Mică. Părți din moaștele Sfântului Harlambie sunt și în țara noastră.

Comentează știrea

traiasca biserica romana
8 octombrie 2015
traiasca popii romani

Hai prostime du-te la biserica in continuare ca sa cresti opulenta popilor.Nu le mai ajunge cit au s-au apucat si de furat mai nou.Ce sa va zic popa de la noi de pe strada are firma de taxi.

bau bau
8 octombrie 2015
raspuns la traiasca popii romani

nu stiu de unde esti si vorbesti asa de preotul tau, daca esti de la tara sa stii ca atunci un preot ii mai tb inca un salar pe langa care il are. ca preotii in general nu au salar cum au alti muncitori, iar cei de la tara nu au cum sa se descurce cu salarul. eu am vazut un fluturas de al lor si iti spun din propria mea vedere ceea ce am vazut.

Răspuns la: traiasca popii romani
Adăugat de : traiasca biserica romana, 8 octombrie 2015
Hai prostime du-te la biserica in continuare ca sa cresti opulenta popilor.Nu le mai ajunge cit au s-au apucat si de furat mai nou.Ce sa va zic popa...

Articole pe aceeași temă

Joi, 01 Octombrie 2015
Stire din Eveniment : Mașină burdușită cu motorină
Miercuri, 30 Septembrie 2015
Stire din Eveniment : Furt de peste 30.000 de lei din Maritimo
Pagina a fost generata in 0.492 secunde