POVESTEA CELOR TREI FACE ÎNCONJURUL LUMII! Nu pentru faptul că sunt infractori, ci pentru modul inedit în care au fost prinși

1204

Articole recomandate

Spencer este un ciobănesc olandez în vârstă de 9 ani, care a uimit pe toată lumea prin profesionalismul de care a dat dovadă într-una dintre misiunile poliției. Este cel mai îndrăgit membru al Poliției din Oregon și s-a făcut remarcat prin fapte de excepție. 


Câinele polițist Spencer a reușit să localizeze trei suspecți în mai puțin de 90 de minute.

"Este o performanță pe care nici măcar un șerif cu experiență nu a reușit-o până acum", susține sergentul Boone, care a prezentat presei americane momentele-cheie ale misiunii de succes din data de 19 martie:

Ora 10:20 a.m., Spencer localizează un vehicul furat, care a condus la arestarea făptașului, Austin J. Kollas (21).

Ora 11:35 a.m., Spencer îl urmărește și localizează pe Timothy C. Elmore (41), care era căutat pentru încălcarea eliberării condiționate. Acesta se ascundea într-o remorcă, iar Spencer nu a avut nicio problemă să-l găsească.

Ora 11:44 a.m.m Spencer îi călăuzește pe polițiști către Lonnette M. Denison (36), care avea mandat de arestare pentru furt și posesie de metamfetamină, după doar nouă minute de la prinderea suspectului anterior! Și ea se ascundea, însă câinele-erou a dat-o de gol.

Spencer a devenit preferatul localnicilor Districtului Clackamas, iar fotografiile lui sunt virale pe Internet.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.8444 secunde