Porți deschise la Autoklass Constanța. Noua generație Honda Civic, pregătită pentru constănțeni

274
Porți deschise la Autoklass Constanța. Noua generație Honda Civic, pregătită pentru constănțeni - portideschisecopy-1497545370.jpg
Trei zile mai au la dispoziție constănțenii să participe la evenimentul porți deschise, dedicat noii generații Honda Civic. Încă de la începutul acestei săptămâni, sediul Autoklass a primit vizita multor constănțeni care au putut beneficia de testarea noii generații Honda Civic. Disponibil în două tipuri de caroserii, (hatchback și sedan), designul noului Civic este o combinație unică de linii dramatice, sculpturale și curbe line, atletice.

Vorbim despre un vehicul proiectat să atragă atenția, proiectat pentru dinamica și pasiune. "În urma derulării testelor în primele trei zile, impresia noastră este că cei care au avut ocazia de a testa mașinile, au rămas plăcut surprinși de spațiul interior. Dimensiunea noului sedan Civic este comparabilă cu fostul Acord. Dinamica excelentă, manevrabilitatea în regim de viteză și calitatea materialelor au mai fost punctele forte sesizate de clienți. Concluzia lor este că Honda Civic este un model care se apropie foarte mult ca și calitate de segmentul premium", a declarat, pentru "Cuget Liber", Birol Menabil, directorul Autoklass Constanța.

Noul Honda Civic prezintă două motoare noi supraalimentate pe benzină pentru a oferi putere și economie de combustibil. Rafinatul și puternicul 1.5 VTEC TURBO de 182 CP disponibil pe ambele caroserii sau eficientul motor 1.0 VTEC TURBO de 129 CP, disponibil pe varianta hatchback sunt echipate cu tehnologia Earth Dreams, care oferă echilibrul perfect între performanță și eficiență.

Noile motorizări pot fi combinate cu transmisie manuală cu 6 trepte sau cu noua și performanta transmisie automată CVT. Mai sunt 3 zile în care doritorii pot veni la sediul Autoklass Constanța, pe bulevardul Aurel Vlaicu, nr.133, și pot conduce noul Civic, în intervalul 09.00 – 18.00.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4961 secunde